Cea de-a doua ediție a turneului de fotbal pentru copii dotat cu Cupa „Moș Crăciun” va avea și invitați speciali, mai exact fotbaliști suceveni ce evoluează în prezent la cluburi din prima divizie și chiar în echipa națională, precum Dorin Goian, Lucian Goian, Dorin Semeghin, Mihai Roman și Augustin Ivașcă. Sâmbătă seară, în cea de-a doua zi a competiției, tinerii fotbaliști prezenți la turneu îi vor putea vedea în teren pe invitați, într-un meci demonstrativ, alături de fotbaliști ce evoluează în prezent pentru echipele sucevene, în special de la Cetatea Suceava.
Turneul va începe vineri la orele 15.00 și va avea un număr record de participanți, mai exact peste 500 de sportivi.
La această ediție a Cupei „Moș Crăciun”, organizată în acest an de CS Sporting Suceava, LPS Suceava și Universitatea Suceava și-au anunțat prezența cluburi precum Salina Ocna Șugatău, Xela Baia Mare, Kosarom Pașcani, CSȘ și LPS Botoșani, Universitatea Cluj, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Farul Constanța, Poli Iași, Gloria Bistrița, Pressing Brăila, FCM Bacău, Marmația Sighetul Marmației, FC Zalău, campioana de anul trecut, Steaua București, dar și din Suceava, precum CS Sporting, Cetatea, LPS și Rapid.
Din cauza numărului mare de participanți, meciurile vor avea loc atât în sala Liceului cu Program Sportiv, cât și pe terenul acoperit de la Universitatea Suceava.






