În apele Mării Negre se interzic pescuitul rechinului și calcanului, în perioada 15 aprilie – 15 iunie, iar a delfinilor tot timpul anului, potrivit unui proiect de Ordin al Ministerului Agriculturii privind prohibiția pescuitului în 2008, postat pe site-ul instituției.
Ordinul propus de Ministerul Agriculturii și cel al Mediului prevede instituirea unor măsuri de prohibiție pentru pescuitul oricăror specii de pești, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în bazinele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 14 aprilie – 12 iunie inclusiv, și în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 14 aprilie – 28 mai inclusiv, cu excepția celor prevăzute în ordin.
Potrivit ordinului, se interzice pescuitul anumitor specii de pești, după cum urmează: știucii, pe o durata de 40 de zile, în perioada 15 februarie – 26 martie, în anii 2008 și 2009; în perioada 14 aprilie – 12 iunie pescuitul știucii se poate efectua numai în scop recreativ sportiv prin utilizarea momelilor artificiale; lostriței, păstrăvului de mare și mihalțului tot timpul anului; păstrăvului indigen, păstrăvului fântânel și al coregonului, pe o durata de 228 de zile, în perioada 15 septembrie 2008 – 30 aprilie 2009, iar al lipanului, pe o durată de 152 de zile în perioada 1 ianuarie – 31 mai, în anii 2008 și 2009.
În apele Mării Negre se interzic pescuitul rechinului și calcanului, în perioada 15 aprilie – 15 iunie inclusiv; pescuitul delfinilor în tot timpul anului; recoltarea rapanei pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 iulie – 29 august inclusiv și a midiei fixate pe stânci și diguri, în perioada 1 aprilie – 29 mai inclusiv, în anii 2008-2009.
De asemenea, ordinul interzice și folosirea uneltelor de pescuit care au dimensiuni mici, precizând pentru fiecare specie ustensilele.
Prevederile acestui ordin nu se aplică unităților de acvacultură, inclusiv celor situate în ariile naturale protejate.
Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancționează potrivit dispozițiilor Legii 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul și acvacultura și ale Legii 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Ordinul a fost postat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Durabile în 12 februarie, timp de o lună el aflându-se în dezbatere publică.