Jucătorii și oficialii clubului Veszprem vor sosi în București, vineri, în jurul orei 11.00, cu o cursă charter, pentru a participa la înmormântarea handbalistului Marian Cozma, ucis la sfârșitul săptămânii trecut în Ungaria. De asemenea, la înmormântare va participa primarul din Veszprem, Janos Debreczenyi, președintele Consiliului Judeațean Veszprem, Lasztovica Jeno și președintele Federației Ungare de Handbal, Kiss Istvan.
Trupul neînsuflețit al lui Cozma va fi depus, vineri, între orele 10-12, la sala de trofee a CS Dinamo, apoi va fi dus la slujba de la biserica, după care va fi înmormantat la cimitirul din Pipera.
Componentul naționalei României și al formației ungare MKB Veszprem, Marian Cozma, a fost înjunghiat mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un restaurant din oraș, în altercație fiind implicați și alți doi coechipieri, sârbul Zarko Sesum și croatul Ivan Pesici.
Handbalistul român în vârstă de 26 de ani a fost înjunghiat în inimă, fiind singurul dintre cei trei care și-a pierdut viața. Coechipierii săi au fost transportați la spital, cu răni serioase, tot prin înjunghiere. Marian Cozma, care a participat cu naționala României la Campionatul Mondial din Croația, a debutat în reprezentativă în 2002, într-un meci împotriva Belarus. Înainte de transferul la Veszprem din 2006, Marian Cozma a evoluat la Dinamo București.
Mesaj de condoleanțe din partea PF Daniel PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat, joi, familiei handbalistului Marian Cozma un mesaj de condoleanțe, în care își exprimă tristețea și durerea față de trecerea la cele veșnice a sportivului.
„Vestea trecerii la cele veșnice a fiului dumneavoastră, Marian Cozma, handbalist de talie internațională, victimă a unui atac ucigaș în orașul ungar Veszprem, a întristat și îndurerat opinia publică din România și Ungaria. Spiritul de corectitudine (fair-play) și sacrificiu de care a dat dovadă tânărul Marian Cozma, atât în teren, cât și în societate, creează în aceste zile punți de solidaritate între oameni și de acțiune comună împotriva oricărei forme de violență în societate”, a spus Patriarhul Daniel în mesajul de condoleanțe.
Potrivit PF Daniel, demnitatea în suferință, înțelepciunea și speranța în triumful binelui dovedite în aceste zile sunt expresia credinței în Dumnezeu, „care ne ajută să trecem prin necazurile și încercările grele ale acestei lumi”.
„În aceste momente de durere și încercare, adresăm un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească familiei și celor care l-au cunoscut pe omul și sportivul performant Marian Cozma și rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să odihnească sufletul lui în pacea și lumina feței Sale, iar pe cei îndoliați să-i întărească duhovnicește. Veșnica lui pomenire din neam în neam!”, arată Patriarhul Daniel în mesajul de condoleanțe.





