Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Timotei 2, 4). El ne-a învățat în Sfânta și dumnezeiasca Evanghelie, cum trebuie să viețuim în această lume și cum să fie cuvântul nostru, față de alții, când a zis: Fie cuvântul vostru: da, da și nu, nu, iar ce este mai mult decât aceasta, de la cel viclean este (Matei 5, 37). Adică ce cugetă inima ta și simte inima ta aceea să grăiască și gura ta. Că dacă una gândim și avem în inimă și alta facem și vorbim suntem fățarnici și nu vom scăpa de osândă. Acestea sînt lucruri ale diavolului și ale fățărniciei, despre care zice Sfântul Apostol Iacob: Să fie vouă ce este da, da, și ce este nu, nu, ca să nu cădeți sub judecată (Iacob 5, 12).
Să ne izbăvim cu ajutorul lui Hristos și de păcatul ucigaș de suflet al zavistiei care robește și omoară multe suflete. De amândouă aceste păcate putem scăpa numai prin multă rugăciune, prin deasă spovedanie, prin milostenie și cugetare la moarte. Să cerem harul lui Dumnezeu în toate, să ne rugăm mereu, să ne socotim mai păcătoși decât alții și să iubim din inimă pe toți.
Acestea înțelegându-le, frații mei, să ne rugăm din toată inima noastră către preamilostivul Dumnezeu, să ne păzească de toate păcatele, dar mai ales de aceste două patimi prea cumplite, adică zavistia și fățărnicia, ca să ne mântuim sufletele noastre. (Părintele Cleopa)