Managerul Spitalului Municipal Rădăuți, Traian Andronachi, a fost demis vineri de membrii Consiliului de Administrație al Spitalului desemnați de Consiliul Local. Imediat după ședință, Traian Andronachi a postat pe pagina sa de Facebook că în această ședință reprezentanții Direcției de Sănătate Publică și ai sindicatelor din spital au fost împotriva demiterii, însă decisivă a fost poziția membrilor CA desemnați de Consiliul Local și reprezentantul primarului.
Andronachi a transmis, de asemenea, și un mesaj de final de mandat pe care îl redăm integral:
„Acum aprox. 50 de minute, membrii consiliului de administrație al spitalului desemnați de CL (dl Constantin Luchian și d-na Calenciu Anca) respectiv reprezentantul primarului (dl ing. Remus) în pofida opoziției formate de reprezentanții DSP și de către toți reprezentanții sindicatelor din spital, au hotărât demiterea managerului spitalului Rădăuți.
Așa fiind, raportat la aceasta situație, în primul rând vreau să mulțumesc
COLEGILOR mei de la spital pt întreaga colaborare, pt munca și efortul pe care l-ați făcut, îl faceți și îl veți face. Pentru cei peste 4 ani pe care i-am petrecut împreună și peste toate momentele frumoase sau grele peste care am trecut, vă mulțumesc!
Rămâneți sănătoși, Dumnezeu să vă ocrotească și vă rog să colaborați pt binele comunității și al spitalului.
În al 2-lea rând vreau să vă mulțumesc vouă, SOCIETĂȚII CIVILE, pentru sprijinul și încrederea pe care ați acordat-o colectivului spitalului municipal Rădăuți.
Fără voi, cei care ați sprijinit, nu am fi reușit să trecem peste acele momente care pentru alte spitale au însemnat închiderea pt o perioadă a activității.
În al 3-lea rând vreau să mulțumesc colaboratorilor și oamenilor curajoși prin intermediul cărora am reușit, în plină pandemie, să demolăm acoperișul, să construim încă un etaj, să schimbam lifturile și toate ferestrele spitalului, să refacem fațada, fără să închidem activitatea vreunei secții (și toate astea pt a nu pierde finanțarea integrala a tuturor cheltuielilor cu acest proiect, obținută de la CNI), să avem cele mai rapide rezultate la testele RT PCR și să păstram ordinea necesară, prin prisma cărora ne-am străduit să oferim servicii de calitate.
În mod special aș vrea să mai mulțumesc încă o dată colegilor pt poate cea mai importantă recunoaștere a rezultatelor obținute de Spitalul din Rădăuți, și anume trecerea din categoria a 5-a de acreditare, în categoria a 3-a, acest rezultat fiind obținut în timpul stării de urgență!
E drept, tot timpul este loc de mai bine și îmi pun nădejdea că acest mai bine se va întâmpla.
Vă îmbrățișez și vă mulțumesc în egală măsură tuturor!”






