Peste 90 la sută dintre cadrele didactice din Sindicatul din învățământ „Bucovina” Rădăuți și peste 80 la sută dintre membrii Sindicatului județean din învățământ „Spiru Haret” Suceava s-au pronunțat pentru declanșarea grevei generale începând cu 31 mai.
Liderul Sindicatului Învățământ „Spiru Haret” Suceava, Constantin Cernica, a declarat corespondentului MEDIAFAX că 84 la sută dintre membrii de sindicat s-au pronunțat pentru declanșarea grevei generale pe o perioadă nedeterminată.
El a spus că va notifica, astăzi, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Suceava privind această decizie și că, tot de astăzi, vor fi făcute anunțurile în școlile din județ, iar elevii vor fi înștiințați în legătură cu greva generală.
Cernica a mai arătat că activitatea în școli va fi asigurată cu o treime din salariați pentru rezolvarea problemelor curente.
Liderii de sindicat din grădinițele cu program prelungit urmează să discute cu părinții întrucât este mai dificil ca aceștia să-și lase copiii acasă, a mai spus Cernica, adăugând că aceste cadre didactice vor intra, treptat, în grevă.
„Această formă de protest se va derula până când colegii din sindicat vor fi de acord cu anumite rezultate ale negocierilor între FSLI și Guvern”, a adăugat Cernica.
La rândul său, președintele Sindicatului din învățământ „Bucovina” Rădăuți, Gheorghe Șorodoc, a declarat, ieri, că membrii Consiliului coordonator al sindicatului, întruniți în 19 mai, au votat în unanimitate pentru declanșarea grevei generale, în timp ce 91,36 la sută dintre membrii de sindicat s-au pronunțat, în urma referendumului din aprilie, pentru această formă de protest.
El a spus că, potrivit statutului, liderii grupelor sindicale vor discuta cu membrii de sindicat pentru a reevalua opinia acestora înaintea declanșării acestei forme de protest.
Șorodoc a menționat că toate școlile din zona Rădăuți au fost informate privind organizarea grevei generale, iar marți a fost notificat și ISJ Suceava în legătură cu desfășurarea grevei. El a adăugat că a recomandat liderilor grupelor sindicale să le transmită elevilor să nu vină luni la cursuri.
Totodată, Șorodoc a arătat că la școlile speciale din Rădăuți și Bivolărie, care au și program de internat, s-a recomandat ca elevii să fie supravegheați și să se desfășoare alte activități educative decât cele de predare și evaluare.
La grădinițele cu program prelungit, decizia de a intra în grevă generală aparține fiecărei unități în parte, în condițiile în care sunt părinți care lucrează și nu au unde să-și lase copiii în timpul zilei.
Sindicatul Județean Învățământ „Spiru Haret” Suceava are 8.500 de membri, în timp ce Sindicatul Învățământ „Bucovina” Rădăuți are 2.635 de membri de sindicat.
Peste 400.000 de angajați din învățământ și administrație publică vor intra de luni în grevă generală pe termen nedeterminat, urmând ca acestora să li se alăture într-o grevă de solidaritate și alți angajați din sănătate, transporturi, penitenciare și sectorul privat.