Maica Domnului în colindele religioase românești

Folclorul în general, mai ales cel religios, a devenit în ultima vreme un auxiliar prețios în rezolvarea problemelor pe care le ridică istoria comparată a religiilor, deoarece în el se reflectează mentalitatea religioasă și socială din diferitele epoci ale istoriei culturii și civilizației omenești. Numeroase institute de folclor și savanți recunoscuți culeg și cercetează cu deosebită grijă creațiile folcloristice ale popoarelor, căutând să le coordoneze și să le pună în adevărata lor lumină și valoare.
Lucrarea noastră de față vrea să arate, plecând de la colindele religioase – parte integrantă a folclorului religios românesc – felul cum înțeleg și simt credincioșii Bisericii Ortodoxe Române pe Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Sfânta Fecioară Maria.
În evlavia credincioșilor Bisericii noastre, Maica Domnului nu este o zeiță și nu are nimic comun cu cortegiul zeițelor păgâne; ea nu este nici mit și nici prelungirea reînnoită a vreunui mit păgân oarecare în sânul creștinismului.
Ea este o persoană distinctă cu o genealogie indiscutabilă. Cultul de supravenerare (hiperdulia) pe care credincioșii noștri ortodocși îl adresează Maicii Domnului este bazat pe existența istorică reală a Sfintei Fecioare și el s-a născut din respectul și din evlavia sinceră pe care creștinii au avut-o totdeauna față de aceea care a născut după trup, pentru mântuirea noastră, pe cea de a doua persoană a Sfintei Treimi, Demnul nostru Iisus Hristos. Puritatea, înălțimea morală și spirituală a cultului pe care credincioșii Bisericii noastre îl acordă Maicii Domnului este proba cea mai evidentă că acest cult s-a născut odată cu credința creștină și el nu este o moștenire anacronică din vechile practici cultice păgâne.
Ne vom convinge de acest adevăr urmărind în colindele religioase felul cum acestea exprimă, în versurile lor simple dar pline de duioșie, înțelegerea și simțirea credincioșilor noștri ortodocși față de „Prea Curata” și „Prea Nevinovată Fecioară Maria”. (Gheorghe Alexe)