MAI: Peste 11,5 milioane de țigări confiscate și 15 persoane arestate preventiv într-o săptămână



Peste 11,5 milioane de țigări de contrabandă au fost confiscate de polițiști, dintre care aproape 3,7 milioane au fost găsite în urma perchezițiilor domiciliare, iar 15 persoane au fost arestate preventiv, în decurs de o săptămână.
Acțiunea de control a avut loc în perioada 26 iulie- 1 august, informează, marți, Ministerul Administrației și Internelor (MAI).
Aproape 3,7 milioane de țigări au fost confiscate în urma perchezițiilor domiciliare, peste 2,8 milioane în urma verificării unor mijloace de transport, aproape 190.000 de țigări găsite în piețe și târguri, precum și peste 200.000 în magazinele duty-free.
Peste trei milioane de țigări dintre cele confiscate provin de la furnizori naționali, peste 1,3 milioane de la furnizori locali și aproape 530.000 de la furnizori regionali, precizează sursa citată.
Polițiștii judiciari au înregistrat, săptămâna trecută, peste 55 de dosare penale în care sunt cercetate peste 140 de persoane. Dintre acestea, aproape 100 au fost puse sub urmărire penală, 31 au fost reținute, iar 15 au fost arestate preventiv.
Totodată, polițiștii au acordat aproape 600 de amenzi, în valoare totală de peste 1,1 milioane de lei și au confiscat 60 de mijloace de transport folosite de suspecții de contrabandă cu tutun.
În urma cercetărilor, anchetatorii au descoperit șase depozite ilegale și au identificat șase grupări infracționale.
Peste 2.000 de polițiști, aproape 160 de jandarmi și aproape 180 de polițiști de frontieră au participat la controalele privind contrabanda cu țigări de săptămâna trecută, în acțiune fiind implicați și 200 de angajați ai administrației fiscale, ai Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI) și ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Echipele de control au verificat, în intervalul menționat, la nivel național, peste 200 de zone de frontieră, 545 de piețe și târguri și aproape 450 de rute de transport. Totodată, acestea au făcut controale în peste 1.000 de sedii de firme, au organizat 650 de filtre rutiere și au efectuat peste 50 de percheziții.