Mai mulți primari PNL și PSD îl sprijină pe Flutur la un nou mandat de președinte al CJ



Mai mulți primari PNL și PSD îl sprijină pe Flutur la un nou mandat de președinte al CJ
Mai mulți primari PNL și PSD îl sprijină pe Flutur la un nou mandat de președinte al CJ

Mai mulți primari PNL și PSD din județul Suceava și-au anunțat sprijinul pentru democrat-liberalul Gheorghe Flutur la un nou mandat de președinte al Consiliului Județean. Este vorba de primarii PNL ai localităților Dornești și Șerbăuți, Gheorghe Luță, respectiv Cătălin Sănduleac și primarii PSD de Calafindești și Sucevița, Loghin Saviuc, respectiv Ioan Onufrei. Cei patru s-au aflat ieri alături de Gheorghe Flutur la închiderea ediției din acest an a Târgului de toamnă „Produs în Bucovina”.
Primarii s-au arătat mulțumiți de modul în care președintele Consiliului Județean i-a sprijinit să reconstruiască localitățile după inundațiile din vara acestui an și au declarat că vor sprijini la rândul lor proiectele administrației PD-L, precum și o nouă candidatură a lui Gheorghe Flutur la șefia județului.