Magistrații cer schimbări majore în sistem: Procurorii să nu mai ia decizii în CSM privind cariera judecătorilor / Membru CSM: Au fost situații când în CSM s-a trecut peste lege în favoarea oportunității



Șefii tribunalelor din România au adoptat, la Constanța, în urma unei întâlniri, o rezoluție prin care solicită „separarea atribuțiilor CSM referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor”. La întâlnirea de marți a participat și ministrul Justiției. AMR susține inițiativa, scrie Mediafax.”Solicităm consolidarea statutului judecătorilor prin separarea imediată a atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, precum și cu privire la organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești și a parchetelor în sensul ca acestea să aparțină distinct celor două Secții ale Consiliului, respectiv Secției pentru Judecători în privința judecătorilor și instanțelor judecătorești și Secției pentru Procurori în privința procurorilor și parchetelor. Recunoașterea acestei garanții ar conduce la o consolidare a independenței judecătorilor, singurii care înfăptuiesc justiția, acest lucru nefiind pe deplin posibil cât timp cariera le este hotărâtă prin alte mecanisme decât cele proprii puterii judecătorești”, se arată în Rezoluția de la Constanța.



Recomandări

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României
Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Augustin Lazăr anunță că își depune candidatura pentru un nou mandat de procuror general

CCR a respins sesizarea Opoziției pe legea privind Secția pentru anchetarea magistraților

UNJR, după discuția cu Dăncilă: Guvernul să țină cont de toate propunerile/ Mesaj către protestatari

Deputații au adoptat OUG 92: Reputația magistraților, motiv de eliberare din funcție