Un număr de 41 de români se află în prezent în închisori federale din SUA în timp ce 89 sunt în închisori statale, a precizat MAE, la solicitarea MEDIAFAX, adăugând că numărul exact al deținuților români din Statele Unite nu poate fi cunoscut exact din cauza procedurilor de raportare.
MAE spune însă că numărul exact al cetățenilor români aflați în închisoare în Statele Unite nu poate fi precizat. Ambasada României la Washington precum și cele trei oficii consulare de pe teritoriul SUA sunt informate despre existența cazurilor de rețineri sau arestări numai dacă respectivele persoane sunt cetățeni români, dar nu și americani, și dacă acestea sunt de acord să fie anunțate misiunile diplomatice ale României.
„Numărul cetățenilor români aflați în detenție pe teritoriul Statelor Unite ale Americii nu poate fi precizat. Ambasada României de la Washington precum și cele 3 oficii consulare (Chicago, Los Angeles și New York) sunt informate despre existența cazurilor de rețineri sau arestări numai dacă respectivele persoane sunt cetățeni români (dacă respectivii au și cetățenie americană atunci aceste cazuri nu sunt notificate) și dacă acestea sunt de acord să fie anunțate misiunile diplomatice ale României. Lipsa consimțământului persoanei în cauză, reținută, arestată sau în detenție, de a se notifica propria misiune diplomatică face ca asemenea cazuri să nu apară întotdeauna în statisticile misiunilor României. De asemenea, unii dintre cetățenii români arestați sunt în procedura de îndepărtare de pe teritoriul SUA, fiind în custodia autorităților de imigrare”, explică MAE.
Ministerul de Externe precizează însă că în acest moment, conform informațiilor deținute, numărul total al cetățenilor români aflați în închisori federale din SUA este de 41. Aceștia execută pedepse privative de libertate pentru săvârșirea de infracțiuni federale, cum ar fi fraudă, infracțiuni privind regimul comunicațiilor, infracțiuni privind regimul drogurilor, regimul imigrației, jaf bancar, înșelăciune.
La acesta se adaugă cetățenii aflați în închisorile statale, despre care misiunea diplomatică și oficiile consulare au fost notificați. Astfel, Consulatul General al României de la Chicago are cunoștință, ca urmare a notificării autorităților americane, că 51 de cetățeni români se află în prezent în arest în cele 11 state din jurisdicția oficiului consular.
În circumscripția consulară a Consulatului General al României la Los Angeles sunt cunoscute cazurile a 15 cetățeni români aflați în executarea unor pedepse privative de libertate.
În circumscripția consulară a Consulatului General al României la New York sunt cunoscute cazurile a 23 de cetățeni români în stare de detenție.
Un juriu federal din Statele Unite a pus sub acuzare 24 de persoane, printre care și doi români, care ar fi participat la o operațiune de obținere frauduloasă de fonduri federale în valoare de peste 2,35 de milioane de dolari, au anunțat joi procurorii, citați de site-ul Chicago Breaking News.
Punerea sub acuzare intervine după ce românul Ovidiu Isac, în vârstă de 28 de ani, din Skokie, statul Illinois, a fost arestat în aprilie, în cadrul aceluiași dosar. Celelalte 23 de persoane au fost fost pentru prima oară puse sub acuzare joi, potrivit procurorilor federali.
Fratele lui Ovidiu, Daniel Isac, în vârstă de 25 de ani, din Mount Prospect, a fost și el pus sub acuzare joi. Ambii români au fost eliberați pe cauțiune.
Acuzațiile se referă la o conspirație în vederea unui furt de fonduri federale, fonduri guvernamentale, sau a fraudării Fiscului american. Fiecare acuzat riscă cel puțin 15 ani de închisoare și amenzi în valoare de 500.000 de dolari, potrivit procurorilor.
Ovidiu Isac a fost acuzat în aprilie că a obținut în mod fraudulos fonduri federale, prin completarea a peste 200 de formulare false în numele unor cetățeni români. Acuzațiile se bazează pe informații furnizate de un martor, care a mărturisit Biroului Federal de Investigații (FBI) că el și alte persoane au participat împreună cu Isac la această acțiune, în care Isac primea 70 la sută din banii obținuți, subliniază sursa citată.