Pavilionul României la Expo 2010, Greenopolis, a fost vizitat de aproximativ 10.000 de persoane, în prima zi a deschiderii oficiale a expoziției mondiale de la Shanghai, conform unui comunicat transmis, duminică, de MAE.
Acestea au vizitat muzeul și au urmărit programul cultural susținut de ansamblul folcloric Crișana și fanfara Shavale.
De asemenea, aproximativ 100 de persoane au luat masa la restaurantul românesc, deschis în cadrul pavilionului.
„Pavilionul României a început să funcționeze în regim de normalitate”, a declarat comisarul expoziției, Ferdinand Nagy, conform comunicatului MAE.
El a anunțat că Ministerul Afacerilor Externe a încheiat pentru Expo 2010 un parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), pe baza căruia va fi organizată o săptămână a CCIR la Pavilionul României. De asemenea, mai multe Camere de Comerț județene vor organiza evenimente în cadrul Pavilionului. Scopul acestui parteneriat este de a sprijini promovarea companiilor românești și de a susține contactele între mediul de afaceri din România și cel din China.
România participă, în perioada 1 mai – 31 octombrie 2010, la Expoziția Mondială organizată la Shanghai, sub genericul „Un oraș mai bun, o viață mai bună”.
Pavilionul național al României, o construcție în formă de măr, cuprinde săli de expoziție, ecrane multimedia, o sală de conferințe, o scenă care va găzdui spectacole live și un restaurant cu specific românesc.
Expoziția Mondială Shanghai 2010 se va desfășura pe durata a 184 de zile, în perioada 1 mai – 31 octombrie 2010.
Organizatorii EXPO 2010 se așteaptă la participarea unui număr de peste 200 de țări și organizații internaționale și a unui număr de circa 70 milioane de vizitatori.