Mădălina Manole a mâncat mult înainte să înghită Furadan, ceea ce a scăzut concentrația soluției, anchetatorii urmând să decidă cât de ridicată a fost aceasta, un raport în cazul decesului artistei putând fi finalizat la sfârșitul săptămânii viitoare, potrivit unor surse judiciare.
Concentrația Furadanului a fost mare, dar nu se poate vorbi de o substanță pură, conform surselor citate.
„Furadanul în stare pură este o substanță solidă. În agricultură este folosit în soluție. Soluția se realizează prin dizolvarea Furadanului solid într-un solvent. Soluția obținută poate avea o concentrație mare, să zicem 90%, dar niciodată sută la sută ca substanța pură”, au precizat experți din cadrul anchetatorilor
Potrivit acestora, Mădălina Manole a înghițit o cantitate de 400 mililitri de Furadan de concentrație ridicată. Anchetatorii nu au stabilit încă gradul de concentrație al soluției, ei susținând însă că artista mâncase mult înainte să înghită substanța.
„Concentrația exactă a Furadanului trebuie calculată, dar sigur că ceea ce s-a găsit în stomac și, implicit în sânge, este o substanță mai diluată decât cea din flaconul din care a băut. Furadanul ingerat s-a combinat cu alimentele și cu lichidul existente în stomac și cu certitudine concentrația produsului a scăzut comparativ cu cea care se află în flaconul din care a băut”, au explicat sursele citate.
Un alt aspect care se analizează în prezent vizează concentrația de enzime blocate. „Se știe că Furadanul ingerat blochează anumite enzime. Au fost cazuri când a existat blocare totală a enzimelor sau doar parțială, ca în cazul Mădălinei Manole”, au precizat sursele menționate.
Acestea au adăugat că specialiștii încearcă să reconstituie concentrația inițială a produsului ingerat.
Raportul în cazul decesului Mădlinei Manole ar putea fi gata la sfârșitul săptămânii viitoare, spun anchetatorii.
Magdalena Mircea – cunoscută publicului drept Mădălina Manole – s-a sinucis în dimineața de 14 iulie, chiar de ziua ei de naștere.
Mădălina Manole a fost găsită moartă de soțul ei în dimineața zilei de 14 iulie, în locuința lor din localitatea Otopeni.
Cântăreața a fost înmormântată în 16 iulie, la cimitirul Bolovani din Ploiești, cortegiul funerar fiind așteptat de aproximativ 5.000 de persoane.
Cei șapte medici-legiști care au participat la necropsia Mădălinei Manole nu au niciun fel de suspiciune cu privire la cauza care a produs decesul, la fel și criminaliștii, probele confirmând sinuciderea artistei, potrivit unor surse judiciare.