Salariile bugetarilor au fost reduse la nivelul din 2005 și vor reprezenta același procent din PIB ca atunci, a declarat, marți, reprezentantul FMI în România, Tonny Lybek, la lansarea unui raport privind piața muncii realizat de Blocul Național Sindical.
Reprezentantul FMI a precizat că în ultimii ani salariile în România au crescut extrem de mult, la fel ca și numărul de angajați și că aceste măsuri trebuiau corectate întrucât ponderea cheltuielilor privind salarizarea era mai mare decât cea a veniturilor. Lybek a precizat că veniturile din România reprezintă aproximativ 30% din PIB, față de 48-50% în alte țări.
Tonny Lybek a mai spus că revenirea economică în Europa este destul de lentă, iar acest lucru s-a reflectat asupra ocupării. El a adăugat că unele țări, cum ar fi de exemplu Olanda, s-au descurcat mai bine, dar pentru redresare trebuie realizate niște echilibre fiscale.
România a simțit acut efectele crizei, pentru că deficitul a crescut rapid, ajungând la 8,8% din PIB, în timp ce Bulgaria în aceeași perioadă înregistra un excedent bugetar, a mai declarat Lybek.
„Trebuie să existe o flexibilitate mai mare pentru a repara diferențele. Este nevoie și de voință politică și de ajutor din parte partenerilor sociali pentru a rezolva problemele. România a fost lovită de această criză și au existat și perioade de creștere economică, dar acestea au făcut ca România să fie și mai vulnerabilă în fața crizei”, a precizat reprezentantul FMI.
El a mai arătat că în ultima perioadă exporturile au început să crească, iar primele sectoare lovite de criză încep să-și revină.
Potrivit reprezentantului FMI, dacă România își va respecta angajamentele asumate, ar putea avea în 2011 o creștere economică de 1,5%. Lybek a precizat că cea mai mare problemă a României este cea de natură fiscală, acesta fiind motivul pentru care autoritățile au început să ia o serie de măsuri de protecție.
„Dacă problema deficitului bugetar nu va fi rezolvată, va ridica probleme extrem de grave. Beneficiile sociale au fost reanalizate și s-a garantat o schemă minimă a venitului și s-a îmbunătățit colectarea veniturilor la bugetul de stat”, a mai spus Lybek.
Tonny Lybek a declarat că în 2011 România ar putea reveni la rate ale șomajului mai mici grație măsurilor implementate. „Avem așteptări bune pentru că România va pune în practică angajamentele asumate”, a mai spus reprezentantul FMI.