Luna Pădurii 2010

Marele Bismark – citat de Marin Drăcea, simbolul silviculturii naționale moderne, profund angajate social, cel care a transformat “campanile de împăduriri” (cât de firească e pentru domeniul silvic alăturarea acestui termen militar- campanie- ce impune o strictă organizare, disciplină, coordonare, lucrărilor de plantare din fiecare primăvară!) în adevărate „sărbători publice”- observa, judicios, că doar două feluri de oameni nu își pot vedea, în cursul vieții, roadele muncii și vocației lor: omul de stat și silvicultorul. Dar dacă politicianul vizionar și reformator poate nutri omeneasca speranță de a trăi suficient pentru a i se recunoaște meritele, imuabila lege biologică ce atribuie arborelui o speranță de viață ce transcede trei-patru generații umane conferă profesiei noastre o aură de generozitate, dar și o pecete de dublă responsabilitate, ca și misiune cotidiană: întâi, aceea de a întemeia, crește și păzi pădurile viitorului, ale căror roade le vor culege nepoții noștri. Dar și misiunea- mult mai delicată, mai dificilă – de a construi, pas cu pas, în mintea și comportarea contemporanilor, temeiurile solide ale respectului și iubirii față de pădure.
Aceasta este esența demersurilor, acțiunilor noastre subordonate genericului generos al “ Lunii Pădurii”: de a genera atitudine și implicare individuală, fie ea și aparent minoră, nevăzută și lipsită de recunoaștere publică. E firesc că nu sunt aici relevante eforturile și realizările slujitorilor pădurii, ci îndemnul la acțiune adresat sucevenilor, ca simple persoane, dar și instituțiilor implicate în “ explozia de primăvară a clorofilei”: primăriilor, școlilor, asociațiilor de proprietari. Oricui simte nevoia de a ni se alătura în această mereu reînnoită “campanie” , una pașnică și salvatoare. Suntem convinși că “hei-rup-ismul” convocărilor pe tabele la acțiuni de “muncă patriotică voluntar-obligatorie” a devenit nu doar vetustă, ci și contraproductivă (observăm, în treacăt, trista pervertire a cuvintelor: actul de a planta dezinteresat fie și un copăcel rămâne oricând unul imperios necesar, corect civic și deci implicit…patriotic).
Desigur, nu depinde numai de noi ca “Sărbătoarea sădirii arborilor” să redevină acea adevărată serbare populară interbelică, în care întreaga suflare a satelor, în frunte, vorba poetului, cu “popa și domnu-nvățător” (fiecare dintre cei doi- ori trei, cu domnul primar- stâlpi ai comunității reprezentând, atunci, repere morale exemplare, stabile, devotate exclusiv misiunii și competenței lor consacrate și nu altor vremelnice temeri ori, dimpotrivă, ambiții).
Slujitorii suceveni ai pădurii sunt dispuși, bucuroși și pregătiți să sprijine – în cadrul generos al „Lunii Plantării Arborilor”, ediția 2010- orice inițiativă particulară ori instituțională ce ar adăuga patrimoniului verde aflat în suferință fie și un singur “pui” de arbore. Convinși – și sperând că vom fi capabili să îl împărtășim – de adevărul conținut în vorbele aceluiași respectat înaintaș, Marin Drăcea: pentru a crește și a înflori, pădurea are nevoie, înainte de orice, de roua și de căldura inimii omenești. Vă așteptăm.