Lumini și umbre

Cei care, din prejudecată, ocolesc revista „Vitralii – lumini și umbre”, n-au decât de pierdut. Este o publicație editată de „Asociația cadrelor militare în rezervă și în retragere din Serviciul Român de Informații” și, înainte de a fi categorisită simplist și inexact „revista Securității”, se cuvine recunoscută ca un prețios depozit de informații altfel pe veci lăcătuite: număr de număr se publică interviuri, amintiri, evocări, documente, toate menite să contribuie la deslușirea fenomenului denumit generic „revoluția română”.
Adevărat, unele materiale, în loc să limpezească, încurcă și mai tare ițele – tocmai pentru că, aducându-se în discuție elemente noi, pot fi șubrezite viziuni și interpretări pe cât de „clasice”, pe atât de tabu. Pe de altă parte, apariția revistei poate fi motivată și de necesitatea respectării principiului „audiatur et altera pars”: până acum, am avut de a face, în bună măsură, cu un lung monolog („învingătorii au totdeauna dreptate”…) la bară fiind chemată să pledeze mai ales acuzarea. Chiar și pe vremea proceselor dejiste exista, formal, un apărător. Cum, după 1989, n-a prea fost cazul, editorii „Vitraliilor” au trecut la auto-apărare. A adevărului, susțin ei, în vreme ce alții i-ar putea învinui de pledoarie pro-domo.
Ca întotdeauna, se pare că adevărul se află undeva, la mijloc. Oricum, incredibil de multe-s informațiile care abia acum ies la lumină și, repet, cititorul n-are decât de câștigat – urmând să recurgă la propria evaluare în ce privește corectitudinea interpretărilor din pagina tipărită. Numărul 17/2013-2014 al revistei publică două interviuri de cert interes.
Primul cu fostul ministru al apărării din vremea lui Ceaușescu, Const. Olteanu, și al doilea cu misteriosul personaj Gelu Voican Voiculescu. Ambii l-au avut ca interlocutor pe A.M. Stoenescu, ambele sunt (adică, au fost) luate „la cald” și-s ori rămase nepublicate (primul), ori contestate chiar de cel intervievat (al doilea). Convorbirea Stoenescu-Voican are tonus polemic, cel care o conduce (A.M.S.) încearcă, brutal chiar, să-și impună propria viziune (lovitură de stat!), în pofida rezervelor și contrazicerilor interlocutorului. Recursul la „mărturii obiective” trezește, indirect, suspiciunea lui Voican: „Oamenii nu pot reproduce întocmai realitatea, și atunci fabrică un discurs asupra realității, pe care apoi și-l asumă (…) nu înseamnă că aia este realitatea.” Așa o fi, numai că în temeiul multor astfel de „discursuri fabricate” s-au scris capitole ale istoriei recente, s-au construit cariere politice și, nu în ultimul rând, s-au prăsit revoluționarii…
Dincolo de serialul ce s-ar putea intitula „misterele revoluției” și care oricând se va citi cu interes, revista oferă mari și mărunte revelații, unele hâtre de tot. Știați că pe medicul personal al lui Ceaușescu îl chema Schächter și-l însoțea pretutindeni, inclusiv în călătoriile pe alte continente? Avea să se poticnească la vizita în Egipt: gazdele nu acceptau prezența lui Schächter în delegația română. Desigur, s-a pus pe seama intoleranței arabe față de evrei. Nu-i vorba de așa ceva – au replicat gazdele – deranjează doar faptul că (avem probe!) doctorul dvs. este și spion sovietic, și spion israelian…
La ceasul revoluției, Adrian Păunescu a ratat momentul eroismului: deși invitat să vină și să recite în Piața Universității „cu glasul său tunător”, n-a avut curajul s-o facă (lucrurile încă nu se limpeziseră) și când, în sfârșit, a cutezat a doua zi, a fost prea târziu și era s-o pațe rău de tot…
Extrem de interesant articolul „Întreprinderea de pescuit oceanic, unicat al industriei alimentare din economia socialistă” (n-a fost chiar unicat: după cum rezultă chiar din text, o aveau și RDG-iștii) din care aflăm cifre formidabile: România avea 83 de nave, cu 6000 de oameni în echipaje, iar un „polar” aducea în țară 700 de vagoane de pește congelat, sute de tone de ulei și făină de pește. Aveam cea de a treia flotă de pescuit oceanic din Europa. S-a mistuit în neant!
În sumarul numărului 17 mai aflăm, tot la obsedantul capitol „decembrie 1989”, relatări privind evenimente petrecute în diferite colțuri ale țării. Toate au ca fond comun zăpăceala generalizată, ordinele aiuristice, acuze (multe) neîntemeiate, abuzuri și atrocități de-o parte și, mai economicos menționate, de cealaltă, suferințe, nedreptăți, procese de intenție. Oricum, „altera pars” are și ea dreptul la cuvânt, cu atât mai mult cu cât serialul „Misterele revoluției” mai are mult până la ultimul episod.
Poți – și chiar trebuie – să nu fii de acord cu unele interpretări, dar ansamblul revistei oferă destule puncte de real interes și informație inedită, am putea spune… în vrac!