Sfânta Lumină de la Ierusalim este cea mai evidentă dintre minunile creștine care se petrec în Biserica Ortodoxă, „Focul Sfânt”, cum mai este numită, se pogoară numai la rugăciunile Patriarhului ortodox al Ierusalimului și numai în ziua Paștelui ortodox.
În Sâmbăta Mare, la Sfântul Mormânt din Ierusalim, locul din care a înviat Hristos, au loc rânduieli speciale care adună zeci de mii de pelerini.
O delegație a Patriarhiei Române, condusă de PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va aduce Lumina Sfântă pentru credincioșii care vor fi în Noaptea Învierii la Catedrala Patriarhală.
De asemenea, ierarhii au fost invitați sâmbătă seara la Aeroportul Otopeni, unde va sosi aeronava specială care aduce de la Ierusalim lumina învierii.
Sâmbătă, la Ierusalim, fiecare credincios poartă în mână un manunchi de 33 de lumânări, după numărul anilor Mântuitorului. Desigur, toate sunt stinse. Patriarhul Ierusalimului vine în procesiune la biserica Învierii
Două evenimente neliturgice preced celebrarea ritului Luminii Sfinte din Marea Sâmbătă. Primul, perchiziționarea Sfântului Mormânt, care durează o oră și are ca scop îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul lui. Percheziția implică trei inspecții separate, care încep la ora 10.00 și este condusă de un paznic musulman stabilit pentru Sfântul Mormânt, în prezența clericilor armeni, copți și iacobiți.
Cel de-al doilea eveniment neliturgic, sigilarea ușii Sfântului Mormânt, care are loc la ora 11.00. Garda musulmană pune o bandă albă printre cele două mânere ale ușii, sigilând-o cu ceară, în jurul orei 12.30.
Patriarhul ortodox vine în Biserica Învierii – unde corurile cântă în limba greacă și arabă „Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inimă curată să Te slăvim!”- urmat de episcopi și ceilalți clerici, înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, oprindu-se în fața intrării. În timp ce se cântă „Lumină lină”, Patriarhul își scoate veșmintele și mitra și se supune percheziționării primarului orașului și șefului poliției, pentru a se dovedi că nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare.
După acest moment, se deschide ușa Sfântului Mormânt. Patriarhul îmbrăcat numai în stihar intră însoțit de episcopul armean, care rămâne în Capela Îngerului, după care ușa este închisă, în interior. Patriarhul îngenunchează înaintea dalei de marmură ce acoperă mormântul, pe care se află o candelă neaprinsă și cărticica cu rugăciunea Luminii Sfinte. Cartea este ținută deschisă de o lumânare neaprinsă. Patriarhul are asupra sa patru mănunchiuri de lumânări neaprinse, fiecare conținând câte 33 de bucăți. Cu acestea va transmite Lumina Sfântă. În lumina slabă a Sfântului Mormânt, începe să citească o rugăciune, care se încheie cu stihul „Te slăvim pre Tine, singura Lumină lină a Luminii celei dătătoare-de-lumină în veci. Amin!”.
După ce rostește această rugăciune, Sfânta Lumină aprinde candela de pe Sfântul Mormânt și cele patru legături de lumânări. Patriarhul iese în Capela Îngerului unde dă unul din mănunchiuri episcopului armean, apoi, printr-o deschizătură a Sfântului Mormânt, dă lumină unui preot arab ortodox, care o duce în Biserica Anastasis pentru a o împărți credincioșilor.
La cealaltă deschizătură, înmânează un alt mănunchi de lumânări, încât lumina să poată fi luată de catolicosul armean. Bate apoi la ușă și când se deschide iese împreună cu episcopul armean, trecând flacăra preoților copți și iacobiți, precum și celorlalți care așteaptă afară. Patriarhul se întoarce apoi la reședința sa.
Despre momentul suprem, părintele Constantin Galeriu care a participat la Învierea de la Ierusalim, povestea că acolo toată lumea e într-o încordare și într-o așteptare unică, divină. „Am înaintat de la altarul bisericii până în pragul ei, la câțiva metri de ușa capelei Sfântului Mormânt în acea stare de har, de rugăciune. Doamne, m-ai învrednicit să ajung aici, am spus. Deodată, din întuneric au trăsnit săgeți de lumină, ca niște fulgere. S-au amestecat cu sclipirile blitzurilor, dar se distingeau clar fulgerele de acele sclipiri. Și, deodată, un glob de lumină a trăsnit dinauntrul capelei și a fugit către Biserica Golgotei. Când am privit atunci spre Biserica Golgotei, am văzut o femeie cu cele 33 de lumânări aprinse. Această lumină cel puțin trei minute nu arde, nu mistuie, asemeni rugului de la Horeb, care ardea și nu se mistuia. Vom încerca să tâlcuim de ce pe urmă își schimbă chipul. Nu ea se schimbă, ci contactul cu lumea o face să se schimbe. La început ea nu arde, așa încât unii își dădeau cu ea pe față, alții treceau cu mâna prin ea. Chiar la sfeșnicul pe care îl aveam eu mulți veneau și puneau mâna în flacără. Însă, după câteva minute, când ea se unește cu firea noastră – noi toți avem harul lui Dumnezeu în noi, dar de multe ori ne depărtăm de el prin păcatele noastre, și firea noastră parcă nu mai arată întotdeauna că purtăm har – datorită contactului cu lumea de aici, începe să capete și chipul lumii acesteia. E o unire între cer și pământ, între lumina divină și lumina noastră. Așadar, până în ziua de astăzi se petrece taina aceasta pe care am văzut-o cu ochii mei”, spunea părintele plecat la Domnul în 2003.
