Europarlamentarul PD-L, suceveanul Petru Luhan, a anunțat că administrația prezidențială din Statele Unite ale Americii ar putea rediscuta posibilitatea eliminării vizelor pentru cetățenii români care doresc să călătorească în această țară.
Afirmația a fost făcută după o întâlnire pe care Petru Luhan a avut-o la Washington cu oficialii americani, în calitate de membru al unei delegații a Comisiei pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne a Parlamentului European.
„După intrarea în vigoare a tratatului de la Lisabona, UE va funcționa asemănător modelului federal al SUA. Este discriminatoriu pentru cetățenii unor state UE să fie tratați altfel decât ceilalți colegi de comunitate. Este ca și cum UE ar impune statului american California vize pentru a intra pe teritoriul acesteia”, a declarat europarlamentarul PD-L.
Petru Luhan a arătat că, în cadrul discuțiilor cu oficialii americani, și-a exprimat dezamăgirea față de lipsa de progrese în ceea ce privește nivelul ratei de refuz al vizelor pentru cetățenii români, principalul obstacol în calea includerii țării noastre în programul Visa Waiver.
„Acesta este un subiect delicat, aflat în prim-planul atenției mass-media și opiniei publice românești, care așteaptă o decizie pozitivă, cât mai curând posibil, din partea Washingtonului. Din păcate, progresele semnificative înregistrate de România în îndeplinirea celorlalte criterii de acces în program sunt blocate de rata de refuz al vizelor, un factor aflat dincolo de capacitatea noastră de influențare și control. Este necesară o mai bună coordonare și colaborare cu autoritățile americane competente, pentru informarea și educarea corespunzătoare a publicului românesc cu privire la exigențele procesului consular de analizare a cererilor de viză”, a spus Luhan.
Problema vizelor, dezbătură în Comisia pentru Justiție a Senatului Amercan
Europarlamentarul PD-L a mai adăugat că a primit promisiuni concrete de la oficialii americani, aceștia afirmând că vor readuce tema vizelor pentru România pe agenda Comisiei pentru Justiție a Senatului American, precum și pe agenda Ministerului de Justiție.
„Unii dintre ei au spus că țara noastră are șanse mari să fie evaluată mult mai pozitiv decât ultima dată și că Administrația Obama nu ar trebui să aibă motive să nu accepte accederea României în Programul Visa Waiver. Oficialii americani au concluzionat prin a preciza că alegerile legislative de anul viitor ar putea fi în favoarea românilor”.
La finalul discuțiilor, Petru Luhan a adresat invitații membrilor Congresului American pentru vizite în România.