Europarlamentarul PD-L, suceveanul Petru Luhan, consideră că România are șansa să contribuie la elaborarea celui mai important document strategic la nivel comunitar, și anume „Strategia Uniunii Europene 2020”. Luhan a explicat că până la adoptarea ei formală, în iunie 2010, Strategia UE 2020 este în atenția tuturor instituțiilor europene și a organizațiilor ce vor să își spună punctul de vedere cu privire la viitorului european. El a arătat că în cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European este dezbătut modul în care politica de coeziune a contribuit la îndeplinirea obiectivelor Strategiei de la Lisabona, care precede Strategia UE 2020, dar și principalele aspecte din Strategia UE 2020.
Luhan: România are șansa să contribuie la elaborarea celui mai important document strategic la nivel comunitar
