Europarlamentarul PD-L Petru Luhan a organizat miercuri, 12 mai a.c., în cadrul Parlamentului României, o dezbatere cu tema „Perspectiva finanțărilor comunitare post 2013″. Luhan a precizat că în cadrul discuțiilor au fost prezentate principalele aspecte referitoare la obiectivele europene stabilite pentru perioada 2014 – 2020 și modul în care România poate beneficia de fonduri europene în această perioadă. La dezbateri au fost prezenți reprezentanți ai Parlamentului României, Guvernului, autorităților locale, organizații non-guvernamentale. „Participanții au dezbătut teme referitoare la: stadiul actual al utilizării fondurilor europene
pentru dezvoltarea economică și socială a României, ce trebuie făcut pentru îmbunătățirea absorbției acestor fonduri, care este impactul investițiilor realizate cu ajutorul fondurilor structurale”, a spus Petru Luhan. El a adăugat că o astfel de dezbatere a fost necesară în condițiile în care Parlamentul României trebuie să stabilească viitoarele obiective naționale pentru perioada următoare de programare la nivel european în perioada 2014 – 2020. „S-a discutat de asemenea despre cum va reuși România să continue liniile de dezvoltare asumate în prezent astfel încât să utilizeze cât mai multe fonduri ce vor fi alocate la nivel european după 2010”, a mai explicat Luhan.
Europarlamentarul PD-L a spus că astfel de consultări ar trebui să devină o practică a membrilor Parlamentului European, care ar trebui să știe cât mai multe detalii legate de situația din țară și viziunea de dezvoltare a României. „În acest fel interesele cetățenilor români la Bruxelles vor fi reprezentate cât mai bine. Dezbaterea care a avut loc la Parlamentul României a oferit deci posibilitatea ca în proiectul de raport ce va fi prezentat în iunie 2010 să includ cât mai multe din soluțiile pentru rezolvarea problemelor identificate în România dar care pot avea relevanță și pentru alte state membre ale Uniunii Europene”, a declarat Petru Luhan.