Lucrările de construcție a rețelelor de gaz metan din județ ar putea fi reluate începând din luna aprilie 2008, a anunțat președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza.
El a precizat că în cursul acestei săptămâni, firma Petrom Service, care a executat până în prezent aceste investiții, va realiza împreună cu SC Bucovina Ecoterm Gaz SA evaluarea lucrărilor existente.
„Vom stabili situația finală în legătură cu rețeaua de gaze, astfel încât săptămâna viitoare să trecem, cu firma Transgaz, la următorii pași care urmează a fi făcuți conform celor stabilite la Ministerul Economiei și Finanțelor”, a declarat șeful administrației județene.
Reamintim că CJ Suceava a semnat un document cu SC Transgaz SA în vederea predării, respectiv preluării, rețelelor de gaze naturale construite prin intermediul proiectului „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”. Documentul respectiv a fost semnat și de reprezentanți ai Ministerului Economiei și Finanțelor și ai Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.
Mîrza a amintit că prin respectivul act se stabilește preluarea de către Transgaz a conductelor de gaze realizate prin intermediul proiectului „Utilități și mediu”, precum și continuarea investițiilor în dezvoltarea rețelelor de gaze naturale prevăzute în acest proiect.
Potrivit spuselor lui Gavril Mîrza, Transgaz ar urma să continue lucrările de execuție a rețelelor de gaz pe tronsoanele Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei și Păltinoasa – Rădăuți.
„Sper ca până la jumătatea lunii aprilie lucrurile să fie finalizate și să demareze procedurile de reîncepere a lucrărilor la rețelele de gaze”, a mai spus președintele CJ Suceava.