Lovită de mașină în timp ce traversa regulamentar, pe trecerea de pietoni



O femeie din municipiul Fălticeni a ajuns la spital, după ce a fost lovită de o mașină, în timp ce traversa regulamentar o trecere de pietoni de pe raza localității, la culoarea verde a semaforului.
Accidentul, informează poliția, s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 18:30, la intersecția străzilor „Republicii” cu „2 Grăniceri”.
Georgeta T., în vârstă de 51 de ani, a așteptat culoarea verde a semaforului, după care s-a angajat în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni.
În acel moment, însă, a fost lovită de un aututorism, la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 23 de ani, Andrei A., din comuna Fântâna Mare.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, victima a suferit leziuni pentru care necesită pentru vindecare 7-9 zile de îngrijiri medicale și a rămas internată pentru supravegher medicală.
Șoferul vinovat, care nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, a fost tras pe dreapta și este cercetat pentru vătămare corporală.