Loteria: Marele premiu la Loto 6/49 de duminică, câștigat de 9 prieteni gălățeni care joacă din 1993



Marele premiu la Loto 6/49 de duminică a fost obținut de nouă prieteni din Galați, care joacă din 1993 și care au trecut pe bilet patru numere pe care le-au păstrat neschimbate de-a lungul timpului, reprezentantul câștigătorilor prezentându-se, marți, la sediul Loteriei pentru ridicarea premiului.
Toți cei nouă câștigători sunt din Galați și joacă constant la Loto 6/49 încă de la lansarea acestui joc în anul 1993, potrivit unui comunicat de marți al Loteriei.
Patru din numerele norocoase sunt numere pe care le joacă constant, celelalte două fiind alese „la inspirație”.
Câștigătorii joacă în aceeași formulă și la Joker, Loto 5/40 și Pariloto, jocuri la care au obținut mai multe premii.
Câștigul efectiv după impozitare este în valoare de 1.112.097,36 lei și va fi împărțit în mod egal de către cei nouă câștigători, care au ales să își păstreze anonimatul.
Totodată, compania a anunțat că a suplimentat cu 500.000 de lei fondul de câștiguri al categoriei I Loto 6/49, pentru extragerea care va avea loc joi.
Valoarea premiului la Loto 6/49 câștigat duminică a fost de 1.482.576,36 lei (aproximativ 347 mii euro valabil pentru cursul din data de 10 septembrie 2010).
Anul acesta premiul la categoria I la Loto 6/49 s-a câștigat de patru ori: în 17 ianuarie (3.723.299,12 lei), în 7 martie (7.156.255,76 lei), în 29 august (26.290.040,30) și duminică (1.482.576,36 lei).
În conformitate cu Regulamentul privind organizarea și administrarea jocurilor loto, câștigătorii la jocurile de tip loto organizate și administrate de către Loteria Română au la dispoziție un an, de la data efectuării tragerii, pentru a-și ridica câștigul.