Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri, că nu este de acord ca fostul premier Victor Ponta să plece din PSD, el menționând că, dacă acesta îi va trimite o demisia în alb, nu o va activa, scrie Mediafax.„Eu nu sunt de acord ca Victor Ponta să plece din partid. Dacă îmi va trimite o demisie în alb, nu o voi activa. Nu cred, nu concep ca un fost președinte al partidului să primească un tratament identic cu cel pe care l-a avut Mircea Geoană și este o greșeală pe care noi am făcut-o cu Mircea Geoană și am mai spus-o în mai multe rânduri”, a spus Dragnea.„Victor Ponta are ce să facă în partid, poate lucra în partid, poate ajuta partidul, poate sprijini Guvernul așa cum o facem cu toții. (…) Nu îl dă nimeni afară, nu îl împinge nimeni afară și sper să îi treacă motiivele de supărare pe care încerc să le identific și să participe la efortul comun pe care îl face partidul”, a adăugat Dragnea.





