Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat luni că deocamdată nu se pune problema unei remanieri, el menționând că dacă se va pune această problemă, atunci se va face și remanierea, scrie Mediafax.„Nu pot să am conflict cu premierul pe tema remanierii. Dacă se va pune problema – deocamdată nu se pune – se va pune problema și se va întâmpla”, a spus Dragnea.„Am zis că în această săptămână o să avem o întâlnire în trei, domnul Tăriceanu cu domnul Grindeanu și cu mine, să discutăm despre modul în care funcționează Guvernul, modul în care funcționează unele ministere și o primă analiză a activității fiecărui ministru. Asta nu înseamnă că se va termina neapărat cu propuneri de remaniere”, a adăugat Dragnea.





