Consilierul județean Ioan Corjuc a anunțat că demisionează din funcția de președinte al Organizației Județene Suceava a Tineretului Social Democrat. Corjuc și-a anunțat demisia la câteva zile de la alegerea noului președinte al PSD Suceava, Cătălin Nechifor. Fostul președinte al tinerilor social democrați suceveni a anunțat că a luat această decizie deoarece consideră că din punctul său de vedere nu mai poate reprezenta interesele organizației de tineret.
„Fac acest gest deoarece consider că în condițiile actuale nu mai pot reprezenta interesele organizației de tineret. S-a schimbat liderul Organizației Județene a PSD Suceava, am lucrat cu actualul președinte mai mult timp și, așa cum îl cunosc eu, consider că nu mai pot reprezenta interesele tinerilor social democrați suceveni”, a spus Ioan Corjuc. El a precizat că va rămâne membru al PSD Suceava și va activa în cadrul organizației partidului din comuna Ipotești.
De precizat că la Conferința Județeană de Alegeri din PSD Suceava de sâmbătă, 15 mai a.c., mai mulți reprezentanți ai tinerilor social democrați au apărut în sală cu tricouri și șepci pe care era scris numele contracandidatului lui Cătălin Nechifor, deputatul Eugen Bejinariu. Ioan Corjuc a precizat că demisia sa din funcție nu are nici o legătură cu susținerea pe care Eugen Bejinariu a avut-o din partea membrilor TSD Suceava.