Liderii sindicali, amendați de Jandarmerie pentru marșul spontan până la Palatul Cotroceni



Liderii sindicali ai celor 8.000 de participanți la marșul spontan până la Palatul Cotroceni, care au permis și organizat marșul, vor fi amendați de Jandarmerie cu între 1.000 și 10.000 de lei.
Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că liderii sindicali responsanbili de pornirea sindicaliștilor în marș spontan spre Palatul Cotroceni vor fi sancționați pentru nerespectarea protocolului în caz de manifestație.
Aceștia vor avea de plătit, fiecare, între 1.000 și 10.000 de lei.
Ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, a declarat și el, vineri, la Târgu Mureș, că polițiștii care participă la protestul sindicatelor aveau de respectat niște reguli, iar organizatorii marșului spontan vor răspunde legal.
„Ei aveau de respectat niște reguli. Este prima manfestație la care se încalcă aceste reguli. Nu este nicio problemă, cei care au organizat marșul vor fi trași la răspundere în fața legii.
Întrebat ce ar putea face șeful statului în acest caz, Blaga a răspuns că nu este o problemă a președintelui.
Vasile Blaga a declarat, vineri, la Bistrița, întrebat ce vrea să le spună polițiștilor care au ieșit în stradă nemulțumiți de diminuarea cu 25 la sută a salariilor, că salariile în Poliție nu sunt mari, dar comparativ cu restul bugetarilor nu sunt cele mai mici.