Drumuri

Licitație multianuală pentru repararea și întreținerea drumurilor județene



Consiliul Județean Suceava schimbă tactica în privința executării lucrărilor de reparații și întreținere a drumurilor județene. Administrația județeană recurge la licitație multianuală pentru realizarea acestui serviciu de reparație și întreținere a rețelei de drumuri județene renunțând astfel la licitația anuală care a fost utilizată până acum. Firma care va câștiga licitația electronică de atribuire a acestui serviciu se va ocupa de repararea și întreținerea drumurilor timp de trei ani. Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean, Daniel Cadariu, licitația a fost lansată pe Serviciul Electronic de Achiziții Publice în data de 4 martie, ofertele urmând să fie deschise pe 21 aprilie. Bugetul estimat pentru reparația și întreținerea drumurilor județene pe trei ani este de 100 de milioane de lei, bani proveniți din bugetul propriu al Consiliului Județean.