Evaluare

Liceenii de clasa a XII-a susțin, începând de luni, a doua simulare a bacalaureatului



Începând de luni, peste 7.000 de liceeni de clasa a XII-a trec prin focurile evaluărilor ce precedă examenul de bacalaureat, aceasta fiind cea de-a doua sesiune de simulări la care elevii participă.
Testările vor avea loc în condiții identice celor de la bac, cu subiecte structurate asemănător, pentru ca elevii să se familiarizeze cu atmosfera de examen.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), „în vederea bunei organizări a examenelor naționale în anul școlar 2012-2013, IȘJ Suceava a decis aplicarea unor măsuri care să vină în sprijinul pregătirii și gestionării eficiente a bacalaureatului 2013. Cu scopul unei evaluări inițiale care să permită aplicarea de măsuri remediale în școli, Inspectoratul Școlar va organiza simulări ale probelor de examen în toate unitățile de stat și particulare din județ cu clase terminale liceale”. Scopul acestui demers este monitorizarea stadiului de pregătire al elevilor, analiza rezultatelor, stabilirea măsurilor de remediere și, în final, creșterea promovabilității la examenul maturității, în 2013.
Cea de-a doua sesiune a simulărilor debutează luni cu evaluarea la Limba și Literatura Română, urmând ca în zilele de 15 mai și 17 mai, elevii să susțină testarea la disciplinele Matematică sau Istorie și materia la alegere în funcție de specializarea elevilor.
Examenele vor începe la ora 9.00, elevii având la dispoziție trei ore pentru a rezolva cerințele.
Supravegherea elevilor în timpul elaborării lucrării scrise va fi asigurată de cadrele didactice ce au în mod normal ore de curs la clasele la care se organizează simularea, conform orarului unității școlare, dar și de echipamente video, acolo unde este posibil. Notele obținute vor fi trecute în catalog.
La finalul evaluărilor, fiecare unitate școlară va realiza statistici ale rezultatelor obținute, acestea urmând a fi analizate în cadrul Consiliilor profesorale din școli și fi prezentate părinților.
Rezultate mediocre la prima simulare a bacalaureatului
În luna februarie a acestui an, elevii claselor a XII-a au susținut prima sesiune a simulărilor examenului maturității. Rezultatele au evidențiat o slabă pregătire a liceenilor, proba de matematică fiind piatra de moară a acestora. Din cei 5.225 de elevi care au fost prezenți, au luat note peste 5 doar 1.297 de elevi, de unde rezultă faptul că 3.928 nu au luat calificative de promovare la această probă. La proba de limba și literatura română, aproape 59% dintre elevii care în câteva luni vor încheia socotelile cu ciclul liceal au promovat examenul.
În total, au fost obținute 11.404 de calificative între 1 și 4,99.



Recomandări

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc
Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc

Matei Sava, care a obținut singura medie de 10 la bacalaureat, prezent la Gala performanței 2025 „Excelență în Educație”, la Parlamentul României

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025