Legislația românească nu prevede stresul ca fiind factor de risc, astfel că acesta nu poate fi cuantificat la locul de muncă, iar angajatorul nu poate fi sancționat, a declarat, ieri, reprezentantul Inspecției Muncii, Dantes Barbu, prezent la un seminar organizat de ITM București.
„Stresul nu e declarat risc profesional în România și din această cauză nici nu există statistici, nefiind un risc declarat oficial. Știm că există, dar nu putem lua măsuri pentru asta”, a adăugat Dantes Bratu.
Directorul general de la Inspectoratul Teritorial de Muncă București, Constantin Bujor, a precizat că ar trebui să existe o implicare mai mare a medicului de medicina muncii pentru a stabili dacă există o cauzalitate între afecțiunile apărute din cauza stresului și riscul în sine.
„Ar trebui să existe o prevedere legală. (…)Noi avem competențe să sancționăm doar ceva care poate fi cuantificat”, a declarat Bujor.
Directorul de la ITM București a precizat că pe lângă stresul de la locul de muncă, mai există și stresul social sau cel familial.
Seminarul a fost organizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă București cu ocazia celebrării Zilei Internaționale pentru Sănătate și Securitate la Locul de Muncă.
Totodată, confederațiile sindicale și patronale au lansat, ieri, Proiectul Strategiei Naționale în Domeniul Sănătății și Securității în Muncă, care are ca are ca obiective prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.
Conform datelor prezentate de sindicate și patronate, în 2009 aproape 3.500 de persoane au fost implicate în accidente de muncă, din care 276 s-au soldat cu decese. Accidentele de muncă au avut loc din cauza scăderii nivelului de securitate, reflectat în numărul de accidentați și de îmbolnăviri profesionale în rândul lucrătorilor. Media zilnică de accidentați, pentru perioada 2004 – 2008, a fost de 13,78, iar media zilnică a cazurilor noi de îmbolnăviri profesionale, în anul 2008, a fost de 3,5 lucrători.