Legea adopției va fi modificată, nu și restricțiile privind procedura internațională



Comisia de petiții a Parlamentului European discută, luni, o petiție privind adopția internațională cu copii români, în condițiile în care autoritățile române au elaborat un proiect de act normativ care aduce modificări în domeniul adopțiilor, dar nu redeschide procedura internațională.
Oficiul Român pentru Adopții (ORA) a pus în dezbatere publică, în 3 decembrie 2009, un proiect de act normativ de modificare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopției, care va deschide parțial adopția internațională cu copii români, în sensul ca aceasta va fi permisă doar cetățenilor români stabiliți în străinătate.
Proiectul de act normativ, care urmează să intre în procesul de avizare, nu face nicio referire la posibilitatea adoptării de copii români de către cetățeni străini, lucru cerut în repetate rânduri de către oficiali europeni sau organizații nonguvernamentale internaționale, imediat după instituirea, în 2001, a moratoriului asupra adopțiilor internaționale.
Suspendarea adopțiilor a fost urmarea a două decizii ale Comitetului Român pentru Adopții (CRA), întărite apoi prin Ordonanța de Urgență a Executivului de la București, în 8 octombrie 2001.
Decizia de suspendare a fost argumentată prin faptul că sistemul introdus în 1997 permitea apariția unor abuzuri, în baza unor criterii neclare, prea multe organizații, respectiv 110, fiind acreditate să intermedieze adopții internaționale, pentru care percepeau taxe între 3.000 și 30.000 de dolari, sume imposibil de controlat.
Această decizie a stârnit însă un val de nemulțumiri pe plan internațional, care au dus la criticarea autorităților române.
După aproximativ cinci ani de la intrarea în vigoare a Legii 273 privind regimul juridic al adopției, prin care a fost interzisă adopția internațională în România, ORA a inițiat proiectul de act normativ prin care ar urma să fie aduse modificări în domeniul adopției, dar și un memorandum privind redeschiderea adopției internaționale, care însă nu a fost asumat de Guvern.
Memorandumul, singurul document inițiat de autoritățile române privind redeschiderea adopției internaționale de la intrarea în vigoare, în 2005, a Legii 273, prevedea că se putea recurge la măsura adopției internaționale doar în cazurile în care adopția națională a eșuat în rânduri repetate, în astfel de situații fiind, de obicei, copii mai mari de șase ani, copii aparținând unor minorități etnice sau cei cu probleme medicale grave.
Propunerea inițiată de ORA, refuzată de către Guvern, stabilea că adopția internațională s-ar fi făcut în strânsă corelație cu „crearea unui cadru riguros de derulare a adopțiilor internaționale care să confere garanții ferme de realizare a acestora numai în cazuri justificate de interesul superior al copilului și sub controlul strict al instituțiilor de specialitate ale statului”.
Astfel, pentru a evita crearea unor noi suspiciuni cu privire la derularea procedurilor de adopție între țări, precum și pentru a asigura garanții ferme de realizare a acestora numai în cazuri justificate de interesul superior al copilului, ORA dorea ca în adopțiile internaționale procedurile judiciare să fie exclusiv în competența instanțelor judecătorești, iar cele administrative, de instrumentare a cazurilor, numai în competența sa.
La scurt timp de la elaborarea documentului, Guvernul a anunțat că memorandumul inițiat de ORA privind redeschiderea adopțiilor internaționale reprezintă un punct de vedere al acestei instituții, dar nu este însușit de Cabinetul Boc. Executivul preciza atunci că primul ministru consideră că actuala legislație în domeniul adopțiilor internaționale este în conformitate cu legislația internațională și cu standardele europene, astfel încât singura inițiativă luată de autoritățile române privind redeschiderea adopției internaționale, după ani de zile de la interzicerea ei prin lege, a rămas doar la stadiul de intenție.
Interesul oficialilor europeni și al organizațiilor neguvernamentale străine pentru copiii români adoptabili rămâne însă la fel de mare, continuând să provoace dezbateri pe marginea acestui subiect și chiar o posibilă sancționare a României, conform articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene, cerută de inițiatorii petiției ce va fi dezbătută luni, în Parlamentul European.