Stat în stat

Lege călcată în picioare, sub protecție de la nivel înalt, de șeful Asociației vânătorilor din Suceava



Nicolae Goicea
Nicolae Goicea

Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Suceava, condusă de foarte mulți ani de zile de Nicolae Goicea, se dovedește a fi mai presus decât legile din această țară. Asta rezultă din documente ale unor instituții de control, documente care datează încă de la finele anului 2013. Deși AJVPS Suceava trebuia să aibă reziliate toate contractele de administrare a fondurilor cinegetice încă de atunci, în baza unor acte de control ale consilierilor cu atribuții cinegetice din Ministerul Mediului, sancțiunea nu a fost pusă în practică nici până astăzi. În cele ce urmează vă vom prezenta cum instituțiile statului se contrazic singure, o măsură de sancționare luată de inspectorii Ministerului Mediului nefiind pusă apoi în practică de oamenii de la același minister.
Controlul ministerial, trimis la plimbare de Nicolae Goicea
În noiembrie 2013, conducerea Direcției Generale de Politici, Strategii, Proiecte și Control pentru Ape, Silvicultură și Piscicultură din cadrul Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură, structură subordonată direct Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice de la acea vreme, a dispus un control cinegetic, în perioada 11-22 noiembrie 2013, la AJVPS Suceava, pentru a se verifica modul în care sunt administrate cele 24 de fonduri cinegetice ale AJVPS Suceava. Cu alte cuvinte, fondul cinegetic al statului român, dat în administrare AJVPS Suceava. La nivel de județ, reprezentantul ministerului este Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) Suceava, instituție care a avut și ea reprezentant la acest control.
Invocând că unul din consilierii din echipa de control este „adversarul AJVPS Suceava” și faptul că ITRSV Suceava ar avea datorii față de AJVPS, Nicolae Goicea a refuzat orice discuție despre control.
Echipa de control s-a deplasat în mai multe rânduri la sediul AJVPS, unde a primit același răspuns: „Directorul AJVPS Suceava și-a menținut punctul de vedere cu privire la refuzul de a permite echipei de control desfășurarea verificărilor”, se arată în raportul oficial.
Așadar, făcând un rezumat al acestei situații, administratorul fondului cinegetic nu a fost lăsat de chiriaș să verifice ce se întâmplă cu bunul său.
Concluzia controlului: “rezilierea de drept a contractelor de gestionare a faunei cinegetice”
În aceste condiții, concluziile raportului de control au fost clare:
“AJVPS Suceava nu a respectat obligațiile contractuale din contractele de gestionare a fondurilor cinegetice pe care le gestionează, împiedicând administratorul să-și îndeplinească obligațiile contractuale. Echipa de control a mai constatat că s-a încălcat și Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic, privind atribuția de control la toate nivelurile, verificarea criteriilor de licențiere, a permiselor și autorizațiilor de vânătoare și a clauzelor contractuale”.
În aceste condiții, la finalul controlului, membrii comisiei au dispus „transmiterea raportului la ITRSV Suceava, pentru a demara procedurile în vederea emiterii actului administrativ privind rezilierea de drept a contractelor de gestionare a faunei cinegetice de pe suprafețele celor 24 de fonduri cinegetice gestionate de către AJVPS Suceava, pentru împiedicarea de către administrator a obligațiilor care-i revin”.
Concluziile clare ale raportului nu au fost puse în aplicare din cauza lipsei unui aviz
Așadar, în baza acestui raport oficial, al comisiei Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, AJVPS Suceava trebuia să rămână fără contractele de administrare a celor 24 de fonduri cinegetice, 23 în județul Suceava și unul din județul Botoșani.
Situația capătă o conotație ce poate intra în sfera penalului abia de acum încolo.
Inspectorul-șef al ITRSV Suceava, Daniel Constantin Coroamă, solicită în scris ministerului de resort avizul autorității publice centrale în silvicultură privind rezilierea celor 24 de contracte de gestionare a fondurilor de vânătoare cu AJVPS Suceava. Practic, ITRSV Suceava este cea care trebuia să rezilieze contractul, însă, conform legii, avea nevoie și de avizul ministerului de care aparține. Deși Daniel Constantin Coroamă, ca reprezentant al ITRSV Suceava, nu a făcut decât să solicite ceea ce s-a stabilit în urma controlului ministerial mai sus amintit, avizul nu a fost dat nici până astăzi. Hârtii oficiale transmise de ITRSV Suceava către Ministerul Mediului, în 2014, în care se solicita emiterea avizului pentru a se putea rezilia contractele cu asociația care a refuzat controlul, au rămas fără răspuns.
Întrebări fără răspuns la Ministerul Mediului
După ce Monitorul de Suceava a adunat date despre acest caz, în data de 24 iunie, am transmis o solicitare oficială către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (n.r. titulatura de acum a ministerului), în care a pus o serie de întrebări firești referitoare la ce se întâmplă în acest caz.
„Vă rugăm să ne precizați care au fost motivele pentru care nu s-a mai dat acel aviz pentru ca ITRSV să poată rezilia contractul cu AJVPS Suceava, pentru refuzul președintelui AJVPS de a se supune controlului din noiembrie 2013” este una din întrebările esențiale din acest caz. După două săptămâni de așteptare, întrebările noastre au rămas însă fără răspuns, în ciuda insistențelor cu privire la publicarea unui material de presă pe această temă.
Rămâne de văzut când și dacă reprezentanții Ministerului Mediului vor da un răspuns oficial pe această temă și vor lămuri opinia publică cu privire la cine nu și-a făcut treaba până la capăt în acest caz. La prea multă operativitate nu ne putem aștepta însă, în condițiile în care solicitările conducerii ITRSV Suceava, privind avizul de reziliere a contractelor cu AJVPS, nu au primit răspuns de mai bine de un an de zile.
Am încercat ieri să-l contactăm pe această temă și pe Nicolae Goicea, președintele AJVPS Suceava. Acesta nu a fost de găsit însă la telefonul mobil.



Recomandări

Deputatul USR Emanuel Ungureanu trage un semnal de alarmă cu privire la neglijența unor angajați ai Spitalului Județean Suceava

Emanuel Ungureanu a prezentat o fotografie cu doi angajați ai Spitalului Județean care traversează o trecere de pietoni îmbrăcați în echipament medical
Emanuel Ungureanu a prezentat o fotografie cu doi angajați ai Spitalului Județean care traversează o trecere de pietoni îmbrăcați în echipament medical

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a fost alături de cetățenii din Hurjuieni care s-au răsculat împotriva exploatărilor din albia râului Suceava

Emanuel Ungureanu susține demersurile cetățenilor din localitatea Hurjuieni de a stopa exploatările din albia râului Suceava
Emanuel Ungureanu susține demersurile cetățenilor din localitatea Hurjuieni de a stopa exploatările din albia râului Suceava

Șoldan anunță încă o veste bună pentru județul Suceava, scoaterea la licitație a proiectului pentru centura orașului Gura Humorului