Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului

În tradiția populară românească această zi era respectată ca o sărbătoare: „Lăsatul secului de Crăciun ocaziona petreceri familiale, cu mâncare și băutură din belșug, era prefațat de Ajun și postfațat de Spolocanie, sinonim cu Filipii de toamnă”.
Sărbătoarea Sfântului Apostol Filip (14 noiembrie) a fost asimilată în gândirea populară cu o mai veche sărbătoare păgână ce făcea referire la zeii casnici, de unde a rezultat și denumirea de sărbătoare a Filipilor. Un rol însemnat în noaptea de dinainte îl aveau ritualurile apotropaice contra lupilor, în trecut un real pericol pentru animale și chiar pentru viața oamenilor.
Totuși, importanța acestei sărbători populare nu este dată numai de această asociere cu substratul păgân, ci însăși renunțarea la alimentele de frupt era sărbătorită cu ocazia începerii fiecăruia dintre cele patru mari posturi de peste an.
Spolocania
Spolocania sau Polocania era denumirea dată primei zile dintr-un post mare (în special la Postul Mare și la Postul Crăciunului). În această zi se făceau mai multe ritualuri de purificare în vederea pregătirii pentru post.
În această zi vasele în care se gătea sau din care se mânca de dulce se spălau foarte bine și se urcau în pod, de unde erau scoase alte vase în care se mânca doar de post. Într-o adaptare mai nouă a obiceiului se zice că în această zi se poate mânca ceea ce a mai rămas de la lăsatul de sec. Lucrul acesta nu este confirmat de tradiție, căci tot ce rămânea de la masa de frupt era aruncat înspre răsărit pentru „paserile cerului!”.
Ținerea postului era respectată cu sfințenie în comunitățile tradiționale. Se credea chiar că Postul lungește zilele omului.
Începutul Postului Crăciunului
În această perioadă mâncarea de frupt era considerată spurcată. Dar nici cu mâncarea de post nu trebuia să se facă vreun exces, căci, așa cum se sfârșește povestea începută mai sus, omul care a mâncat de post, dar mult, este asemănat cu necuvântătoarele (dobitoacele).
Deși nu putem vorbi de o teologie a țăranului român, anumite învățături, transmise și „șlefuite” din generație în generație, arată o trăire creștină autentică: Cu postul, cu rugăciunile și cu faptele cele bune să capătă împărăția ceriului.
Odată cu lăsatul de sec pentru Postul Crăciunului începeau să se organizeze în sat clăcile și șezătorile. Acestea aveau, în principal, un scop lucrativ dar, într-o societate în care oamenii nu se însingurau în fața televizorului și a calculatorului, acestea erau un grozav prilej de a socializa.
Un subiect des întâlnit al acestor întâlniri era meteorologia populară conform căreia: „Când în Postul Crăciunului e vreme moale, atunci primăvara să așteptăm ploi multe”.
Postul Crăciunului era foarte respectat de români spunând că „acest post se ține în cinstea Preacuratei”. Cine nu se înduioșa și nu accepta să sufere, prin post, împreună cu Maica Domnului care urma să nască departe de casă între oameni atât de neprimitori?
(Ziarul Lumina)