Lasă-mă să te manipulez puțin!

Tăifăsuiam într-o zi cu profesorul Ștefan Prutianu, binecunoscutul specialist în comunicare și în analiză tranzacțională, la casa lui de la țară, când nu știu cum veni vorba despre manipulare. Cred că eu am pronunțat cuvântul, alăturându-l sectorului politic, unde ne împărțim dramatic în manipulatori și manipulați; în fine, cert este că l-am rostit cu vădită lipsă de considerație. Ca un general care ia apărarea unui inferior rănit, profesorul Prutianu a sărit imediat în sprijinul cuvântului „manipulare”:
-Multe persoane se înfioară când aud cuvântul „manipulare”, dar și mai multe manipulează fără rezerve, mai mult sau mai puțin conștient. Copilașul, care scâncește sau își alintă mama, manipulează din cel mai nevinovat instinct. Iar mama, la fel, îl manipulează când îi promite marea cu sarea, ca să obțină note mari la școală.
-Ei, fir-ar să fie, uite cum manipularea este peste tot! Dă-i înainte, profesore, dă-i înainte! Nu-mi ascunde nimic!
-Mulțumesc! Un brizbriz sau o floare, dăruite unei femei de către bărbatul aprins la călcâie, pot fi și ele instrumente de manipulare. Chiar și complimentul e o armă de manipulare, mai eficientă decât ai crede, la prima vedere. Prin astfel de exemple, vreau să spun că manipularea nu are neapărat un caracter urât, cum se crede în genere. Așa că, pe viitor, fii mai îngăduitor cu acest cuvânt. Dacă tații noștri nu ne-ar fi manipulat mamele, nici noi nu ne-am fi născut și n-am fi stat, aici și acum, de vorbă.
-Manipulăm chiar și când urăm cuiva „Crăciun fericit și un an nou cu bucurie”?
-Manipulăm mai ales la astfel de prilejuri festive!
Abia acum, când am terminat de redactat articolul acesta, îmi dau seama că poate nu l-aș fi scris niciodată, dacă profesorul Prutianu nu m-ar fi manipulat. Dar ce subtil a făcut-o! Abia acum îmi dau seama că nu-i chiar așa de rău să fii manipulat.