La Cernăuți

Lansări de carte de suflet și conștiință românească

Lansări de carte la Cernăuți
Lansări de carte la Cernăuți

La Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți a avut loc sâmbătă, 27 iunie a.c., (cu o zi înaintea rememorării fatidicei zile a ultimatumului stalinist de ocupare a Basarabiei și nordului Bucovinei din anul 1940) lansarea a două cărți de suflet dedicate patronului spiritual al centrului.
Este vorba de volumele „Eudoxiu Hurmuzachi, omul providențial al Bucovinei” (Editura Misto, Cernăuți), de Dumitru Covalciuc, și „Eudoxiu (Doxachi) Hurmuzachi, ctitorul și eliberatorul ducatului Bucovinei” (Editura Alexandru cel Bun, Cernăuți-București), semnată de acad. dr. Ilie Luceac.
Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” (închinat marelui patriot bucovinean datorită căruia Bucovina s-a desprins administrativ de Galiția ruteană, devenind ducat de sine stătător), cu sediul pe cea mai faimoasă stradă cernăuțeană, Olga Kobylianska (fostă Iancu Flondor în timpul României Mari), a fost inaugurat recent prin stăruința și finanțarea personală a avocatului bucureștean Eugen Patraș, om de aleasă calitate umană și intelectuală cu originea în satul nord-bucovinean Bahrinești.
În deschiderea evenimentului au luat cuvântul ambasadorul României de la Kiev, Excelența Sa dl Cornel Ionescu, și Eleonora Moldovan, Consulul general al României de la Cernăuți.
Cei care au prezentat cărțile, istoricii Dragoș Olaru și dr. Marin Gherman, au accentuat valoarea celor doi autori nord-bucovineni, precum și structura lucrărilor care vizează toate laturile existențiale ale celui omagiat.
Invitat de onoare la manifestare a fost președintele Societății Culturale „Ștefan cel Mare” – Bucovina, din Suceava, prof. dr. Mugur Andronic, care cu acest prilej și-a lansat placheta de versuri „Viața… ca un vis” (Suceava 2015), dedicată tinerilor din Basarabia și din regiunea Cernăuți.
Prezentarea autorului și a cărții a fost făcută de poetul acad. Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”.

Recomandări

Eminescu în sufletul copiilor – activități culturale-omagiale la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu”

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu