„Sunt în Italia. Astăzi, am ajuns la Roma și am câteva zile pline de activități, întrevederi, evenimente, discuții despre care vom informa suplimentar”, a declarat Ion Ceban într-un mesaj video făcut public pe pagina sa de Facebook. La prima vedere, nimic deosebit, s-a trecut vara, primarul Chișinăului are și el dreptul la câteva zile de vacanță într-un spațiu mai însorit decât cerul basarabean grav poluat acum și de mânăriile rusești care încearcă să deturneze, deocamdată electoral, Basarabia către Rusia. Ceban, unul dintre puținii basarabeni care au decis să-și păstreze apelativul stâlcit de ruși (îl cheamă, desigur, Ciobanu, ca pe tat-su și tot neamul lui), ar fi avut zilele astea destulă treabă la Chișinău, unde-i principalul contracandidat al Maiei Sandu în alegerile de la sfârșitul lunii, și te-ntrebi ce i-a venit să prefere o discuție UNESCO cu primarii Europei, mai ales că domnia sa decisese să-și suspende toate activitățile de edil, spre a se devota cum se cuvine campaniei prezidențiale.
Problema este însă alta: Ceban are interdicție în întreg spațiul Schengen al continentului! Și atunci, cum? Tot așa precum un criminal de război urmărit european prin decizie judecătorească la cel mai înalt nivel a fost primit de Trump cu covor roșu și gardă de onoare. Nu mai putea spațiul Schengen de un primar din Basarabia, dar lumea diplomaticească este atentă la cele mai mici detalii: știind că Ceban este unul dintre emulii oricât de mărunți, dar evident înregimentați în cimotia lui Putin, i-a acordat o ședere în Italia de o singură zi, cât ținea Conferința UNESCO, care a discutat, poate, despre situația prezervării patrimoniului din Afganistan ori a picturilor rupestre din Algeria.
Ceban a primit grabnic ședere de o zi și a stat o săptămână, când a avut zile întregi de activități, întrevederi, evenimente. Pe teme UNESCO? Am mari îndoieli. Se vede că degeaba instituim restricții pentru ruși și filoruși: „atenție, ăștia au și bombe, și marea bombă, au gaze, au țiței” – și legislația internațională devine subit molatecă și priincioasă rusofililor. Când un enorm măcel este acceptat ca „operațiune specială” (luni în șir, și Trump a evitat cuvântul „război!”), rigorile legislației internaționale se duc de râpă precum gâsca pe apă. Semnalele otrăvite rusești devin și rămân linii roșii, și dacă „de sus” se îngăduie, cum vedeți, și mai mărunțeii sunt luați în seamă.
De demult, un etalon al puterii îl avea calul alb al mesagerului, pe vremea lui Köpenik, o mână de soldați adunați de pe stradă de un ofițer șturlubatic a confiscat o primărie doar prin autoritatea uniformei, acum, este în vogă elicopterul: de sus, din cer, nu poate descinde decât doar un ordin cu misie obligatorie.
O amintire: mă aflam la Ungheni în zilele în care Moldova abia își obținuse independența. Dintr-un elicopter neașteptat a coborât un căpitan din Köpenik în variantă modernă și-n uniformă de sovietskaia armia. Până să se dezmeticească oștenii și autoritățile moldave, ofițerul descins din ceruri a demontat dispozitivele de dare a focului la toate tunurile unității, le-a încărcat în elicopter și a făcut cale întoarsă – unde credeți? – la Tiraspol. Tunurile de la Ungheni nu mai știu pe unde or mai fi acum, nici mare lucru n-ar mai avea de făcut pe vremea rachetelor și dronelor, poate-s demult tăiate ori au rămas ca suporturi de întins rufele la uscat în cazarmă, și-n gura țevilor se vor fi aciuat în liniște familii de guguștiuci. Cei doi ofițeri trimiși de Moscova să recupereze prețioasele mecanisme se zice c-ar fi purtat mai apoi următorul dialog: „Ați venit la noi cu un elicopter”. „Da, am venit”. „Și ne-ați luat dispozitivele de dare a focului”. „Da, le-am luat”. „Le vrem înapoi”. „Ce vreți înapoi?” „Dispozitivele”. „Care dispozitive?” (replicile se repetă aidoma de 77 de ori, ca-n cunoscuta poveste cu „care capră?” ori aia cu „la un popă a fost un câine ce pe popă l-a iubit”).
Dincolo de eventuala savoare a anecdoticii, implicațiile întâmplării sunt triste și revoltătoare. Pe teritoriul unui stat suveran, membru al ONU, alt stat trimite o unitate de comando cu misiunea de a scoate din funcțiune puținul armament greu rămas în custodia bietelor forțe ale țărișoarei independente. Rusia își permite orice, se joacă acum nu numai cu dispozitivele de dare a focului, ci cu focul însuși, amenințând întreaga Europă. Cât privește presupusa supușenie neroadă a oștenilor moldavi de la Ungheni, prea multe nu-s de spus, fiindcă, în primele zile de independență, trupele basarabene erau alcătuite și conduse tot de ruși „naturalizați”, că moldovenii fuseseră trimiși să-și facă armata prin Kurile și prin Kamceatka. În Basarabia, lupul moscovit rămăsese paznic la oile băștinașe!
Acum, înzdrăvenită, Rusia lui Putin își poartă în voie jocul ilicit, fără să-l poată nimeni stăvili. Să recunoaștem, Trump s-a cam făcut de râs! Dar să reiau: primarul Iașilor, Chirica, a hotărât suspendarea actelor oficial statuate ale relației cu Ceban, până acum adesea oaspete al capitalei moldave. Motivul: din pricina rigorilor Schengen, Ceban nu mai poate trece Prutul. Amiciția va reveni când or permite împrejurările. Decizie înțeleaptă: ce te faci dacă Ceban ajunge președinte, că nevăzute-s și căile Domnului, și puterea Rusiei?
