Un bărbat de 60 ani, din municipiul Suceava, a fost la un pas de înec după ce i s-a făcut rău chiar în timp ce înota. Sexagenarul se afla într-o piscină din oraș atunci când și-a pierdut cunoștința, însă din fericire starea sa a fost remarcată de ceilalți clienți care i-au sărit imediat în ajutor.
Incidentul a fost semnalat ieri, în jurul orei 14.00, iar până la sosirea ambulanței angajații de la piscină i-au acordat victimei primele îngrijiri.
„Era în piscină, înota, iar la un moment dat cei de pe margine l-au văzut că s-a oprit. S-au dus la el, l-au scos din apă și i-au acordat primul ajutor. Și-a revenit repede și chiar a spus că nu vrea să meargă la spital, însă în cele din urmă a acceptat”, au povestit salariații piscinei, arătând că victima obișnuia să vină de câteva ori pe săptămână la piscină pentru a se relaxa. „Era un client fidel. Stătea la soare, făcea rebusuri și înota. Azi (n.r. ieri) a venit singur, cu mașina”, au mai spus angajații.
La Spitalul Județean de Urgență, unde a fost dus de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Suceava, bărbatul de 60 de ani a fost supus unui examen cu computerul tomograf. Investigațiile au arătat că sexagenarul nu prezintă leziuni craniene sau cerebrale, iar cel mai probabil a făcut un atac de inimă. „Pacientul suferă de boli cardiovasculare și de bronhopneumopatie obstructivă cronică. Este posibil să fi făcut o tulburare de ritm și să fi aspirat și puțină apă, însă starea sa de sănătate nu este gravă. Va rămâne totuși internat”, au declarat medicii de la Unitatea de Primire a Urgențelor care s-au ocupat de caz.