Filială

La Suceava s-a deschis un birou al Fondului de Garantare a Creditului Rural

În județul Suceava va funcționa o filială a Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR), instituție financiară nebancară care pune la dispoziție instrumente financiare care permit accesul investitorilor la credite și alte instrumente de finanțare, prin acordarea de garanții financiare. Anunțul a fost făcut la Suceava de președintele FGCR, Veronica Toncea, în cadrul unui seminar privind schemele de garantare administrate de acest Fond.
„Mă bucur să anunț că înființăm o reprezentanță zonală la Suceava care să deservească o zonă importantă din Moldova, în calitatea noastră de administrator al schemelor de garantare, desemnat prin câștigarea unei licitații publice”, a spus Veronica Toncea.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că noua filială a FGCR va deservi cinci județe din Moldova, respectiv Suceava, Botoșani, Neamț, Iași și Bacău.
„Nu mai putem lăsa fermierul să riște singur într-o piață atât de riscantă cum este cea a agriculturii. El trebuie flancat de bănci, de societăți de asigurări și de cineva care să le garanteze împrumuturile. Și eu cred că cei de aici din Suceava care se vor ocupa de Fondul de Garantare au o misiune foarte importantă”, a spus Flutur.
El le-a solicitat primarilor din județ să sprijine inițiativele private care pot primi finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, în condițiile în care în perioada imediat următoare vor putea fi depuse proiecte pentru servicii neagricole.

Recomandări

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu