La Dorohoi, Băsescu a vizitat aceleași case inundate unde a fost și vineri



Președintele Traian Băsescu a vizitat, luni, în orașul Dorohoi, aceleași case afectate de inundații unde a fost și la sfârșitul săptămânii trecute, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vizita președintelui a durat aproximativ o jumătate de oră, timp în care acesta a mers la câteva dintre casele distruse de inundații, pe care le-a vizitat și vineri.
Autoritățile locale s-au declarat surprinse de vizita șefului statului, spuând că nu au fost anunțate.
„Noi nu am știut până în ultimul moment că vine domnul Băsescu. Nu știu de ce nu ne-a anunțat. Nu a știut nici măcar prefectul. A venit să vadă cum se prezintă casele și încă o dată a promis materiale de construcție”, a spus primarul din Dorohoi, Dorin Alexandrescu.
În cursul zilei de luni, Băsescu a mers în localitatea suceveană Dornești, unde este construit un pod de pontoane ca soluție provizorie până la refacerea podului de pe DN 17 A Siret-Rădăuți, avariat în urma inundațiilor. De acolo, președintele a plecat cu un elicoper la Dorohoi, unde a ajuns în jurul orei 13.30.
Președintele Traian Băsescu, însoțit de miniștrii Elena Udrea și Gabriel Oprea, s-a aflat și vineri după-amiază în municipiul Dorohoi, unde a inspectat mai multe case afectate de ape. Pe parcursul vizitei, care a durat aproximativ o oră și jumătate, oamenii i s-au plâns președintelui că nu au locuri de muncă și l-au întrebat cine le va reface casele distruse de viituri. Ei i-au spus șefului statului că nu mai au nimic și că nu au bani să își construiască noi locuințe.
El a fost admonestat, la Dorohoi, de o femeie care i-a strigat că nu are bani să își asigure casa, așa cum a cerut șeful statului, spunându-i că din salariul de profesoară nu se poate descurca, iar după mai multe reproșuri ale femeii Băsescu a replicat: „hai să terminăm cu țățismele”.
Femeia i-a spus președintelui, pe un ton ridicat, că este profesoară și că nu își permite să își asigure casa din salariul de 11 milioane de lei pe care îl are, mai ales că este singură și că are în întreținere un copil.
În continuare, femeia a adus o serie de reproșuri, plângându-se de situația în care se află, ea fiind întreruptă la un moment dat de către președinte, care i-a spus: „Hai să renunțăm la țățisme”.
Aproximativ 2.500 de locuințe și gospodării din județul Botoșani au fost inundate, săptămâna trecută, de apele râurilor Prut, Siret, Jijia, Buhai și Miletin, iar peste 3.800 de persoane au fost evacuate și salvate, arată un bilanț al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
În total, au fost evacuate din calea apelor 3.800 de persoane. Mai mult de jumătate dintre persoanele evacuate sau salvate, 2.820, provin din municipiul Dorohoi.
De asemenea, în județ s-au înregistrat șapte victime – una în comuna Ibănești și șase în municipiul Dorohoi.
Sâmbătă, ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, s-a arătat nemulțumit de modul în care primarul din Dorohoi a acționat în perioada inundațiilor, afirmând că este foarte grav că acesta nu știe semnificația codurilor de avertizare și că trebuie luate măsuri foarte drastice în acest caz.
„Este extrem de grav că tu, primar în funcție, după doi ani, să confunzi codurile cu culorile curcubeului. Aici trebuie luate măsuri efectiv. Trebuie luate măsuri foarte drastice, inclusiv penale, pentru că el este președintele Comitetului pentru situații de urgență la nivel local, el reprezintă statul, el coordonează toate efortruile care se fac acolo”, a declarat ministrul Vasile Blaga, la Antena 3.