„Școala altfel”

La Colegiul „Nicu Gane” se pune accent pe bunele maniere



Săptămâna „Școala altfel” s-a desfășurat la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni printr-o multitudine de manifestări care, după ce au promovat școala în zilele de 1 și 2 aprilie, au creat în zilele următoare o atmosferă destinsă, în care elevii au fost instruiți cu privire la anumite subiecte și domenii din viața cotidiană.
Dintre activitățile desfășurate s-au remarcat parteneriatele între clase, promovări de proiecte și acte de caritate. În acest sens, clasa a XI-a G și clasa a XII-a F, coordonate de dirigintele prof. dr. Liliana Rădulescu și prof. Cristina Nechifor, au desfășurat activitatea „Bunele maniere – calitatea cea mai de preț”, activitate care a constat într-un schimb de experiență pentru susținerea importanței bunului-simț, ce constituie principala piatră de temelie a caracterului unei persoane.
Eleva Mădălina Spiridon a precizat: „Dacă elevii clasei a XI-a și-au adus contribuția prin punerea în scenă a unor situații frecvente în care nu se respectă normele de conduită și exemplificarea acestora prin planșe și prezentări, elevii clasei a XII-a au realizat o sesiune de eseuri pe diferite teme subordonate capitolului «Bunele maniere», de la care numeroase persoane din societatea de astăzi au «chiulit». În acest sens, elevii au aflat lucruri pe care nu le cunoșteau despre bunele maniere și au descoperit echivalența bunului-simț cu morala, raportându-se la exemple din antichitate până în societatea contemporană”.
Finalul acțiunii a fost marcat de o serie de chestionare și o dezbatere pe tema bunei cuviințe, dezbatere moderată de profesoara de științe socio-umane Cristina Nechifor.
Activitatea a avut ca scop realizarea un moment de reflecție printre tineri, care s-au arătat deschiși și conștienți că „în căutările noastre, în lupta pentru bunuri, pentru poziția socială, ar trebui să luăm cu noi bunul-simț, pe care la un moment dat îl vom transforma în înțelepciunea de care avem nevoie pentru a ne desăvârși”.