Procurorul general, Codruța Kovesi, a afirmat, la RFI, că România ar putea scăpa de supravegherea europeană în domeniul Justiției doar atunci când toate instituțiile din sistem vor colabora eficient.
Codruța Kovesi a declarat, marți, că progresele trebuie să fie constante în toate domeniile, subliniind că există sectoare care au înregistrat progrese, dar în același timp și chestiuni veșnic restante.
„Nu sunt probleme imposibil de rezolvat. De pildă, problema resursei umane poate fi relativ ușor rezolvată dacă schimbăm strategia pe care Consiliul Superior al Magistraturii a avut-o până acum”, a spus Kovesi.
Procurorul general a mai arătat că problema lipsei de personal este acută și afectează serios mai multe instanțe din țară.
Ministerul Public apreciază că recomandările Comisiei Europene coincid cu măsurile ce trebuie implementate în viziunea instituției, în domeniul administrării sistemului judiciar, al resurselor umane, precum și în privința eficienței inspecției judiciare.
„În cuprinsul Raportului Comisiei Europene se realizează o evaluare obiectivă a sistemului judiciar și se afirmă că recomandările anterioare ale experților europeni în acest domeniu au fost implementate, fiind remarcate rezultatele Ministerul Public în lupta pentru combaterea corupției”, se arată într-un comunicat de marți al Parchetului instanței supreme.
Ministerul Public arată că îndeplinirea condiționalităților din Mecanismul de Cooperare și Verificare reprezintă o prioritate a instituției, iar acțiunile urmăresc consolidarea tendințelor pozitive indicate în raport, „reînvestirea Procurorului General pentru un nou mandat în octombrie 2009, menționată în Raportul tehnic, înscriindu-se între factorii ce asigură consecvența acțiunilor”.
„Sunt subliniate măsurile adoptate de instituția noastră pentru continuarea reformei, în domeniul recuperării bunurilor, pregătirea manualului de bune practici și introducerea recuperării prejudiciilor ca indicator în evaluarea activității parchetelor. Totodată, sunt în curs de derulare activități care au ca obiectiv evaluarea posibilităților de a angaja specialiști la nivelul parchetelor teritoriale, precum și de a transfera controlul administrativ al poliției judiciare din cadrul Ministerului Administrației și Internelor către Ministerul Public”, se mai arată în documentul citat.
De asemenea, procurorul general al României, Codruța Kovesi, va continua să formuleze propuneri Ministerului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la înlăturarea deficiențelor consemnate în raportul CE publicat marți.
Ministerul Public mai arată că va continua implementarea strategiilor locale de combatere a fenomenului privind mica corupție, rezultatele obținute în acest domeniu în temeiul cooperării instituționale fiind concretizate și în elaborarea unor ghiduri de bune practici, în colaborare cu structurile de specialitate ale Direcției Generale Anticorupție, ca răspuns la recomandările din raportul CE.
De asemenea, documentul evidențiază cooperarea procurorilor cu Direcția de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Române.
„Având în vedere concluziile Raportului dat astăzi publicității, Ministerul Public va continua să depună toate eforturile în vederea înlăturării deficiențelor în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției”, se mai arată în comunicat.
Comisia Europeană a dat publicității, marți, cel de al patrulea raport anual de la crearea MCV cu privire la stadiul procesului de reformă, document ce cuprinde o analiză a situației din Justiție și recomandări privind următoarele măsuri care trebuie luate în domeniu.
Executivul UE „invită” România să ia o serie de măsuri imediate în lupta împotriva corupției, menționând explicit corectarea Legii ANI, monitorizarea sancțiunilor aplicate în cazurile de corupție la nivel înalt și instaurarea transparenței depline în domeniul achizițiilor publice.
CE arată că, în pofida unor progrese în anumite domenii, există importante neajunsuri în eforturile României de a înregistra progrese în cadrul MCV, că angajamentul politic este insuficient, iar amendamentele la Legea ANI reprezintă un serios pas înapoi.
Comisia recomandă României revizuirea competențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție și creșterea rolului Institutului Național al Magistraturii. De asemenea, Comisia precizează că va publica un nou raport privind justiția din România în vara anului 2011.