Jurnalistul american John Head a susținut la Câmpulung Moldovenesc o conferință despre propria sa luptă cu depresia



Jurnalistul și scriitorul american John Head a susținut, ieri, la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, conferința „Eu și sănătatea mintală”, în care a vorbit despre propria experiență în lupta cu depresia, cu care s-a confruntat timp de 20 de ani.
În cadrul expunerii, la care au asistat și pacienți ai spitalului, jurnalistul american a explicat că, în perioada când era editor și scria despre sănătatea mintală, a descoperit că oamenii răspundeau pozitiv când erau prezentate poveștile și experiențele altor persoane pentru că cititorii înțelegeau că oricine se putea confrunta cu o problemă de sănătate mintală și a subliniat că n-ar fi fost onest din partea lui să spună doar poveștile altora, dacă ar fi păstrat tăcerea asupra propriei experiențe.
Head a spus că s-a confruntat cu depresia timp de 20 de ani și că în perioada respectivă credea despre sine că este „un om rău și slab”, că tot ce i se întâmpla era din vina sa, și a început să ascundă problemele cu care se confrunta, deși oamenii din jurul său erau îngrijorați.
Boala i-a afectat viața de familie
„Reacția mea a fost că, cu cât aveam mai mare nevoie de ajutor, cu atât doream mai puțin să-i las pe ceilalți să mă ajute”, a explicat John Head, arătând că perioadele în care se simțea bine deveneau tot mai scurte și începuse să creadă că perioadele de recădere aveau să devină permanente.
Head a arătat că, în perioada depresiei, viața sa devenise dificilă, la fel ca și munca sa de jurnalist, în condițiile în care trebuia să vină în contact cu multe persoane și amâna până în ultimul moment să-i intervieveze pentru a-și scrie articolele și că, deși în perioada respectivă își făcea munca foarte bine și a fost răsplătit cu premii, din cauza bolii nu se mai putea bucura de aceste recunoașteri ale muncii sale pentru că avea impresia că nu le merită.
Jurnalistul a mai spus că boala sa i-a afectat viața de familie și relația cu cei trei fii ai săi, iar la un moment dat singurele trăiri emoționale pe care aceștia le vedeau la el erau legate de furie.
Head a mărturisit că ajunsese să creadă că familia s-ar fi putut descurca mai bine fără prezența sa în casă, însă nu-și dorea ca fiii săi să crească fără tatăl lor, așa cum i s-a întâmplat și lui, dar a venit și momentul în care a decis să se mute o perioadă ținând în tot acest timp legătura cu copiii săi.
El a povestit că depresia se accentuase și suferea atât de mult încât credea că singura eliberare nu putea veni decât odată cu sinuciderea, arătând că la un moment dat chiar a intenționat să-și ia viața, dar că nu și-a dus gestul până la capăt pentru că s-a gândit la fiii săi, la familia sa.
A doua șansă de viață
„M-am gândit că în lume sunt milioane de oameni care ajung în acel punct de cotitură când își contemplă viața și sunt pregătiți să și-o ia. Eu am avut norocul să depășesc acel moment, însă prea mulți oameni reușesc să facă acest lucru”, a spus John Head, subliniind că după acel moment a hotărât să caute sprijin din partea profesioniștilor și că, din fericire, avea asigurare medicală și a găsit un medic psihiatru care a dorit să-l ajute după ce a văzut problemele cu care se confrunta.
„Am început o călătorie care mi-a dat o a doua șansă de viață. Eram recunoscător pentru felul în care s-a schimbat relaționarea cu fiii mei, puteam să fac lucruri pentru ei și împreună cu ei cu drag și cu prietenie”, a explicat scriitorul american, subliniind că experiența sa personală a fost împărtășită în cartea sa „Stând în umbră”.
Vorbind despre sistemul de sănătate mintală din SUA, John Head a spus că acolo s-a dezvoltat foarte mult conceptul de externalizare a acestor servicii medicale, iar în condițiile reducerii paturilor în spitalele de psihiatrie s-a pus accentul pe serviciile comunitare, pe tratamentul comunitar.
El a mai spus că în SUA există foarte multe organizații care sprijină și lucrează în numele persoanelor cu probleme de sănătate mintală, dar și oameni care se implică și propun proiecte și politici în domeniul sănătății mintale.
„E important ca și aici să existe cât mai multe organizații care să lupte pentru drepturile acestor persoane”, a subliniat John Head.
Medicul psihiatru sucevean Alexandru Paziuc a declarat corespondentului MEDIAFAX că jurnalistul și scriitorul american John Head a acceptat să conferențieze la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc fiind impresionat de activitatea și rezultatele colectivului acestei unități spitalicești și de proiectele inițiate la Câmpulung Moldovenesc în domeniul psihiatriei sociale și de reabilitare a persoanelor cu dizabilități psihice și integrarea lor în comunitate.
Paziuc a spus că o astfel de conferință este utilă pentru opinia publică pentru că depresia este o boală a cărei incidență este în creștere, iar oamenii nu cunosc îndeajuns ce înseamnă această boală și că poate fi tratată.
Scriitorul John Head este membru în comitetul consultativ al Programului pentru burse pentru jurnaliști de la Centrul Prezidențial Carter din SUA.
Experiența sa profesională include peste 20 de ani de carieră ca jurnalist la Detroit Free Press, USA Today, și Atlanta Journal Constitution, iar în prezent este senior editor la o companie de sănătate comportamentală din San Rafael – California.
Prima sa carte, „We were the Land`s: Biography of a homeplace”, a fost declarată drept cea mai bună carte de memorii a anului 1999 de către Asociația Scriitorilor din Georgia.