Săptămânalul de largă inspirație județeană „Jupânu’” a ajuns, în prag de Florar, la numărul 600.
Așa că, până va ajunge la numărul special 666 vă sugerăm să citiți cum „Amețim poporul cu televizorul” și să aflați dacă „Județul moare, dar nu de tot”, cum „La Rădăuți copiii și banii sunt aduși de barză” sau dacă „Lucian Harșovschi poate vrea, dar nu poate”.
Vă veți întâlni cu jupânii Ghervazen Longher (de salon) și Cezar Cioată (de pardon), iar sub genericul de rubrică „Am pasiunea mea și mă mândresc cu ea” o veți (re)cunoaște pe Camelia Rusu Sadovei. Vă mai recomandăm „Pista de marmură de Carrara”, „Tovarășul iepuraș”, iar ca bonus pentru lectură veți avea acces la considerațiile pertinente despre cum pute Suceava, despre haitele de câini vagabonzi și despre…vizita lui Cătălin Nechifor în Republica Populară Chineză.