JOS GEOMETRIA!

„Jurnalul Național” (13 iulie a.c.) publică un amplu interviu cu Vasile Stati, pe care-l consideră „părintele limbii moldovenești”. Nu cred că poate exista o mai dezagreabilă sarcină pentru un gazetar român decât aceea de a-l intervieva pe Stati, așa că performanța celor doi semnatari (Sidonia Silian și Ilarion Țiu) merită fără doar și poate apreciată. Întrucât am avut „privilegiul” de a-l cunoaște personal pe „lingvistul” de la Chișinău (în paranteză fie spus: a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova deoarece a plagiat pagini dintr-un roman apărut la București…) și i-am urmărit, cred, întreaga producție „științifică”, inclusiv articolele semnate cu psedonim, mi-aș îngădui câteva completări. Prima mi se pare esențială: nu Stati este „părintele limbii moldovenești”, cum se intitulează interviul din Jurnalul Național, ci luminăția sa tătucul Stalin (lingvist își zicea și el). Care, desigur, urmărea un scop politic, fiindu-i cu adevărat indiferent cum se va fi numind „limba de stat” vorbită în Moldova. Părintele popoarelor nu era interesat decât de menținerea și extinderea dominației rușilor asupra acestui colț al Europei. Stati se numără printre susținătorii târzii ai tezei lui Iosif Vissarionovici, încălecând fără rușine șaua aceluiași monumental fals științific. Explicația neutră pe care încearcă s-o dea gazetarilor români („Este o limbă cu două denumiri – un fenomen arhicunoscut”) se cuvine însoțită de argumentul cel adevărat, expus chiar de la tribuna Parlamentului de la Chișinău: „În urma ideii lingvistice, în spărtură se introduce deja ideea principală – cea unionistă. După glotonim, urmează etnonimul: după ce limba moldovenească va fi recunoscută ca română, moldovenii vor fi declarați ca inexistenți, fiind considerați români basarabeni, iar însăși Moldova, o parte a României Mari. Așa dar, în urma unei campanii în favoarea a doi termeni științifici apare absolut evident himera României Mari (…) În acest caz, dle academician (era un răspuns adresat acad. N. Corlăteanu) miroase a război, un război mult mai fierbinte decât cel ce a bântuit acum câțiva ani la Nistru.” Așa punea Stati problema încă în 1996: ori se acceptă un fals, un soi de compromis ilogic (limba moldovenească este română, dar… moldovenească), ori… război! Nu se precizează cine cu cine se va bate – moldovenii cu românii, moldovenii cu muntenii – deși în text ar exista o anume sugestie: „Putea oare să-i treacă prin minte lui Ștefan cel Mare că el vorbește în limba muntenilor, el, care i-a zdrobit de atâtea ori pe domnitorii lor, care a trecut prin foc și sabie toată Muntenia?” Iată, deci, că pe lângă limbile română și „moldovenească” a mai apărut una în spațiul mioritic: limba… muntenească! Ceea ce ar însemna că mai ființează, la Carpați și Dunăre, limbile oltenească, bănățeană, maramureșeană ș.a.m.d. Să nu fi auzit „lingvistul” Stati despre graiuri? Greu de crezut. Versus Stati, „alianța academicienilor și țipălăilor la mitinguri” (adică, lingviștii de la Chișinău) „omoară psihologic propriul popor, lipsindu-l de conștiința sa firească”. Care conștiință? Evident, aceea de moldovean. Dar eu, născut la Iași, ce-s? Și ce limbă vorbesc? Aud? Ridiculizarea oamenilor de știință din Academia de pe Bâc îmi amintește de o mult aplaudată luare de cuvânt (la Congresul PDAM) a unui țăran din Ungheni: „De ce ne trimiteți la savanți?Ce a fost mai înainte, știința lor, sau poporul nostru moldovenesc și limba lui?” Cu asemenea logică de prispă, te poți întreba cu aceeași îndreptățire: ce a fost mai întâi, poporul sau geometria? A fost, desigur, poporul. Jos geometria!