ITM: În camera unde a avut loc explozia nu s-a putut constata decât distrugere, fum și funingine



Inspectorul șef adjunct al ITM București, Ștefan Mareș, a declarat, marți după-amiază, că în camera de la Maternitatea Giulești unde a avut loc explozia nu s-a putut constata decât „distrugere, fum și funingine”, arătând că acel loc a fost scena unui „dezastru”.
Ștefan Mareș, care a fost prezent la acțiunile de prelevare de probe de la Maternitatea Giulești din Capitală, a spus, la ieșirea din unitatea sanitară, că de miercuri la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) București vor fi chemați toți angajații spitalului care au fost pe tura de luni seară, când s-a produs tragedia.
Mareș a precizat că aceasta va fi doar una dintre măsurile pe care ITM București le va întreprinde în cadrul anchetei privind explozia de la Maternitatea Giulești.
„În camera în care a avut loc deflagrația nu s-a putut constata decât distrugere, fum și funingine, arătând că acel loc a fost scena unui dezastru”, a mai spus Ștefan Mareș.
Întrebat dacă poate fi emisă vreo ipoteză în acest moment, Mareș a arătat că nu poate spune nimic cu certitudine și că se va putea pronunța doar după ce ITM va intra în posesia documentelor în baza cărora a fost organizată activitatea la maternitate și în urma primirii rezultatelor unei expertize.
Mareș nu a precizat în ce constau obiectivele acestei expertize, arătând doar că aceasta va fi de natură să stabilească cu claritate ce anume a declanșat incendiul.
Inspectorul șef adjunct al ITM București, împreună cu o comisie, a venit, marți, la Maternitatea Giulești pentru a face cercetări în legătură cu explozia produsă luni seară în urma căreia patru copii au murit și alți șapte sunt în stare gravă.
Întrebat de jurnaliști despre prezența inspectorilor de muncă în acest caz, Mareș a spus că incidentul a fost unul periculos, care ar fi putut avea urmări mult mai grave și asupra altor persoane decât victimele înregistrate.
Directorul general de la ITM București, Constantin Bujor, a declarat pentru MEDIAFAX că procedura de cercetare a fost demarată încă de luni seară, la ora 24.00.
Cazul privind incendiul de la Maternitatea Giulești, din cauza căruia au decedat patru bebeluși, a fost preluat de Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ancheta fiind coordonată de procurorul șef Marius Iacob.
Procurorii au început urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă și vătămare corporală gravă în cazul accidentului de la Maternitatea Giulești, a declarat Marius Iacob, procuror șef al Secției Urmărire Penală a Parchetului instanței supreme.
Marius Iacob a mai spus că au fost audiați mai mulți angajați ai Maternității Giulești, însă asistenta responsabilă de salonul de Terapie Intensivă la momentul producerii incediului nu a putut fi audiată fiind în stare de șoc. Procurorul a mai spus că toate audierile vor avea loc la Poliția Capitalei, până marți nepunându-se problema reținerii personalului medical.
El a adăugat că în câteva zile ar trebui să fie finalizate concluziile specialiștilor legate de cauzele tragediei.
Explozia produsă în Secția de Terapie Intensivă de la Maternitatea Giulești ar fi fost declanșată de un scurtcircuit, probabil de la o improvizație de alimentare a aerului condiționat, respectiv de la neizolarea a două fire, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Conexiunea respectivă trecea prin spatele unui dulap din lemn care, din cauza căldurii, s-a încins și în final a început să ardă mocnit, ceea ce a declanșat incendiul.
Primele victime au fost trei copii cu probleme cardiorespiratorii. Decesul celui de-al patrulea a fost anunțat marți dimineață.
Alți șapte nou-născuți sunt la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.
Directorul Maternității Giulești, doctorul Bogdan Marinescu, a declarat, marți că așteaptă finalizarea anchetei și că, dacă va fi găsit vinovat, va analiza posibilitatea demisiei.