Președintele Federației sindicale Spiru Haret, Gheorghe Isvoranu, i-a criticat, joi, pe reprezentanții puterii pentru că nu doresc o lege a Educației „transpartinică”, ci o lege care „să satisfacă dorința cuiva”, spunându-i lui Funeriu că mai bine venea cu o Ordonanță sau asuma Legea în Parlament.
Prezent la lucrările Comisiei de Educație, Isvoranu a ținut să le spună deputaților că „salariații din învățământ așteaptă extraordinar de mult rezultatele discuțiilor”.
„Nu voi comenta Regulamentul care a dus la respingerea a două proiecte legislative. E adevărat că cei care au respins nu știu că aceste două proietce de lege au în ele munca a sute de oameni, timp de luni de zile, și aveau un punct comun-în majoritatea prevederilor aveau asentimentul celor care lucrează în învățământ. Dar eu nu mai înțeleg, e un proiect transpartinic, sau unul care trebuie să satisfacă dorința cuiva? Sunt articole care taie absolut toate drepturile câștigate în Statutul personalului didactic și nu cred că asta dorește MECTS. Dacă Ministerul dorea atacarea sursei umane prin acest proiect putea să spună înainte și atunci nu mai trebuia intrată în discuția Comisiei de Învățământ și nici în plenul Parlamentului”, a spus Gheroghe Isvoranu.
El a precizat că dacă ” domnul ministru dorea neapărat să-și satisfacă orgoliul prin aprobarea cu 16 contra 15 voturi ale Comisiei, respingerea celorlalte proiecte, atunci exista posiblitatea ordonanței de urgență”.
În replică, președintele Comisiei de Educație i-a explicat că respingerea proiectelor nu a fost una „politică”, ci formală, fiind prevăzută de procedura parlamentară.