Istoria bradului de Crăciun

De ce decorăm bradul de Crăciun? Obiceiul provine probabil de la egipteni, care își ornau casele cu frunze de palmier în ziua solstițiului de iarnă. Obiceiul a fost preluat de romani, care au folosit, în locul palmierului, brazii.
Dar povestea începe cu adevărat prin secolul al VII-lea, când un călugăr din Devonshire a venit în Germania pentru a răspândi cuvântul Domnului. Legenda spune că s-a folosit de forma triunghiulară a bradului pentru a simboliza sfânta treime. În Europa secolului al XII-lea, cu ocazia Crăciunului, bradul era atârnat de tavan cu vârful în jos!
Lumânări în brad Se pare că bradul a fost decorat pentru prima dată la Riga în 1510. La începutul secolului al XVI-lea, Martin Luther a decorat bradul cu lumânări, pentru a le sugera copiilor săi sclipirea stelelor de pe cer.
La mijlocul secolului al XVI-lea, apar în Germania primele târguri specializate în vânzarea de cadouri, de obicei mâncare sau obiecte de folosință practică.
Figurile modelate de brutari din pâine, care apoi erau agățate în brad ca ornamente, aveau mare trecere. Se păstrează în acest sens mărturia unui vizitator al orașului Strasbourg în 1601. El descrie brazi decorați cu astfel de figurine, cu acadele și ornamente din hârtie colorată. Încărcătura biblică atribuia bradului astfel împodobit simbolul pomului paradisului, al belșugului, al cunoașterii și al inocenței.
Beteală Beteala a fost inventată în Germania pe la 1610. În acea vreme nu era numai argintie, era chiar din argint! Au fost inventate mașini pentru obținerea unor folii subțiri. Argintul era durabil însă oxida repede, astfel că au fost încercate diverse aliaje de plumb și cositor, dar produsul era atât de greu, încât se rupea sub propria greutate. Astfel încât argintul a fost folosit până la mijlocul secolului al XX-lea.
În Marea Britanie, obiceiul bradului de Crăciun a pătruns prin intermediul negustorilor germani stabiliți în Anglia, care obișnuiau să-și decoreze casele de sărbători. Interesant, nu?
Decorația bradului consta în beteala din argint, lumânări și mărgele, toate produse în acel secol XVII în Germania și Europa de Est. Obiceiul cerea ca fiecare membru al familiei sau invitat să aibă câte un mic brad așezat pe masă în dreptul lui, cu cadourile alături.
În 1846, Regina Victoria și Prințul Albert (de origine germană), apar în „Illustrated London News”, împreună cu copiii, în jurul bradului de Crăciun. Popularitatea familiei regale a făcut ca obiceiul să se răspândească repede printre supuși. Bradul a devenit „la modă” nu numai în insulele britanice, ci și pe coasta de est a Americii.
Butucul de Crăciun Decorațiile erau de o mare varietate, fiind manufacturate „în casă”. Tinerele doamne petreceau ore decupând fulgi de zăpadă și steluțe, împăturind pliculețe pentru cadouri și coșulețe de hârtie pentru dulciuri. Ansamblul era completat cu mărgele și beteală din argint produse în Germania, împreună cu îngerii ce urmau să stea în vârful bradului. Lumânările erau adesea așezate în inele de lemn.
Țările din spațiul mediteranean nu s-au arătat prea interesate de brad, preferând scenele biblice așezate pe platforme triunghiulare (ceppo), bogat ornamentate.
În America, bradul de Crăciun apare pe la 1747, în comunitățile germane din Pennsylvania, dar se răspândește abia o dată cu dezvoltarea comunicațiilor, în secolul XIX.
În 1882 este patentat becul electric, iar în 1892 el este adaptat pentru pomul de Crăciun. Tot în această a doua jumătate a secolului al XIX-lea, obiceiul împodobirii bradului la sfârșit de an pătrunde dinspre nord și pe teritoriul actual al României. Obiceiul s-a suprapus peste cel al butucului de Crăciun. Ritual azi dispărut, dar atestat încă de la români, butucul de Crăciun, un trunchi de brad tăiat (jertfit) și ars pe vatră în noaptea de 24 spre 25 decembrie, simboliza moartea și renașterea divinității, a zeului autohton Crăciun.
Secolul XX aduce un val de noutăți:
După 1918, din cauza problemelor de export, Germania nu mai este principalul furnizor de decorații. Locul sau este luat de Japonia și SUA.
În 1930 brazi de mari dimensiuni sunt amplasați în locuri publice.
La mijlocul anilor ’60, ideile moderniste se răsfrâng și asupra pomului de Crăciun. Brazii din aluminiu argintiu, importați din America, sunt foarte la modă. Aceștia nu necesitau alte decorații decât sursele de lumină colorată care se reflectau multiplu pe crengile argintii.
În anii ’70 apar brazii artificiali cu aspect foarte realist.
Spre sfârșitul anilor ’90, decorarea bradului se întoarce spre ideile Victoriene, dar cu teme și concepte noi. Oare ce ne rezervă mileniul al III-lea?…(www.eva.ro)