Isărescu:Sistemele noastre fiscale sunt ciuruite de o lungă listă de excepții, care reduc încasările



Sistemele fiscale din România sunt „ciuruite” de o lungă listă de excepții, care scad eficiența încasărilor bugetare, iar acestea sunt extrem de reduse pentru câtă bogăție se crede că există în țară, a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
El a e xplicat că nefiscalizarea terenurilor sau fiscalizarea într-o măsură foarte redusă a fost unul dintre motivele care au condus la boom-ul imobiliar.
„În 2000 am propus să se impoziteze pâmântul. Mi s-a spus că nu se poate, este an electoral. Nefiscalizarea pământuui a fost una din sursele boom-ului imobiliar. De-aia ne uităm jenat la pământurile de pe marginea șoselelor din România, care nu arată deloc bine, sunt câmpuri nelucrate, care așteaptă câștiguri speculative”, a spus Isărescu, care a menționat că proprietățile au fost și au rămas defectuos impozitate.
Șeful băncii centrale a afirmat că România are în prezent o economie nefiscalizată de circa 20-25% din PIB.
„Ea este introdusă în PIB-ul României. De aceea, când raportăm venituri de 30% din PIB, cifra nu este de 30%, cifra corectă, dacă dăm la o parte zona nefiscalizată rurală, ar trebui să fie 40%. Dar această zonă nefiscalizată beneficiază de serviciile statului”, a explicat guvernatorul BNR.