Isărescu: Sacrificarea stabilității financiare, un preț de neacceptat pentru România



Asigurarea stabilității prețurilor, principalul obiectiv al băncii centrale, în condițiile sacrificării stabilității financiare și a practicării unui dezechilibru extern excesiv reprezintă o situație de neacceptat, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
„Este de neacceptat să asigurăm stabilitatea prețurilor, obiectivul cel mai important al unei bănci centrale, sacrificând stabilitatea financiară sau dând frâu liber unui dezechilibru extern excesiv. Între o dezinflație rapidă, dar nesustenabilă, și o stabilitate macroeconomică și financiară consistentă, înțelept este să optăm pentru cea de-a doua variantă. Pe această cale vom ajunge negreșit și la stabilitatea prețurilor”, a afirmat Isărescu în cadrul unui discurs ținut la Barcelona.
Discursul a fost rostit în cadrul unei ceremonii dedicate guvernatorului BNR, ceremonie prezidată de președintele Academiei Regale de Științe Economice și Financiare a Spaniei, Academicianul Dr. Jaime Gil Aluja.
Guvernatorul BNR, membru al Academiei din toamna anului 2007, a fost invitat în cadrul ceremoniei să rostească discursul de recepție. Oficialul băncii centrale a prezentat tema „Probleme ale politicii monetare într-o țară emergentă. Cazul României”.
La ceremonie, participanților li s-au alăturat ministrul Economiei și Finanțelor din Guvernul Cataluniei, ambasadorul României în Spania și consulul general român.