Isărescu: Revenirea economiei va avea loc dacă nu în trimestrul III categoric în trimestrul IV



Economia se va întoarce pe creștere, dacă nu în trimestrul III, aproape sigur în ultimele trei luni, întrucât în ultimul trimestru de anul trecut există un efect de bază, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu
„Revenirea economiei va fi în trimestrul III sau IV. Dacă nu va fi în trimestrul III, atunci va fi categoric în IV, pentru că acolo avem deja efectul de bază”, a afirmat miercuri guvernatorul, la un seminar organizat la BNR.
El a fost de acord că cea mai probabilă revenire a economiei se va face sub formă de „V”, iar în ceea ce privește producția industrială se observă deja o revenire față de minimum atins în februarie-martie.
Pe de altă parte, guvernatorul a arătat că un deficit de cont curent de 6% la finele acestui an înseamnă o ajustare cu 7% din PIB, adică echivalentul unui an de creștere economică.
Oficialul BNR spune că pentru câteva decenii România va avea deficit comercial, întrucât există nevoia de investiții foarte mari, cel puțin în infrastructură.
„Împărtășesc opinia unui bancher că de acum singura direcție a economiei e în sus. Nu știu viteza cu care se va relua”, a mai spus Isărescu.